Dan Pierșinaru la Artă Prin Gaura Cheii - Smart FM

În această seara, aici lângă mine, în studioul Smart FM, se află, cum vă așteptați deja, un artist, un artist vizual dar și un creator de târg, eu le spun târguri, el vă va explica probabil cu alte cuvinte, ce și cum sunt de fapt, aceste platforme în care artiștii își pot întâlni cu ușurință publicul. Bună seara Dan Pierșinaru, bine ai venit la Smart FM!

O poveste de succes inspiratoare - Artist și organizator - INVITAT: Dan Pierșinaru - 27 februarie 2017

by Steluța Roșca Stănescu | ARTĂ PRIN GAURA CHEII, la SMART FM

DP: Bună seara, bine v-am găsit și vă mulțumesc frumos pentru invitație.

SRS: Ai emoții?

DP: Puțin, nu știu ce s-a va întâmpla în următoarele două ore dar, emoțiile o să crească mai mult pentru altceva…

SRS: Ai emoții pentru evenimentul pe care îl pregătești pentru weekend?

DP: Da, întotdeauna am emoții pentru evenimentul care se apropie dar, de data aceasta se va întâmpla cea de-a doua ediție – “Materia” a “Târgului de design în piele”, care va avea loc în acest weekend, la Grand Hotel De Boulevard, în centrul capitalei, și e intens ca înainte de orice eveniment.

SRS: Câți participanți vor fi anul acesta la “Materia”?

DP: Sunt aproximativ patruzeci de designeri, este un eveniment pe care l-am conceput anul trecut, și nu ne-am propus să creștem foarte mult cu a doua ediție, am dorit să avem o prezență constantă, evenimentul se dorește a fi odată pe an dar, am decis anul acesta să vem două ediții.

SRS: Să-l faceți acum în primăvară și încă o dată prin toamnă. Dan Perșinaru, o să revenim asupra acestui eveniment intitulat “Materia”, dar aș vrea să începem un pic din tinerețea ta pentru că, nu ești doar un creator de târguri, ești un om cu un parcurs artistic foarte interesant și probabil că, foarte mulți sunt curioși să afle cum ai ajuns tu de la artă la organizare de târguri. Eu m-aș duce în primii ani, haide să înțelegem artistul Dan Perșinaru… cum a fost copilăria ta? Unde te-ai născut?

DP: Sunt născut în Gorj, am copilărit acolo paisprezece ani de zile, după care, cum se spune, am urcat așa pe Mureș în sus, am făcut Liceul de Artă la Deva, am făcut un an de design la Timișoara și următorii 5 ani de facultate, i-am făcut la Cluj-Napoca, la Academia de Artă, la Secția Foto-Video. Revenind la primii ani de viață, am o întâmplare chiar haioasă aș spune și totuși concludentă pentru biografia mea, e vorba de faptul că în clasa a III-a, dacă nu mă înșel, învățătoarea noastră de atunci, Tovarășa Învățătoare, ne-a cerut să scriem, pe o foaie de hârtie, ce vrea să se facă fiecare când o să fie mare. Între timp eu am uitat ce am scris dar, fata învățătoarei noastre, care a fost cu noi in clasa si cu care eu m-am împrietenit destul de bine și am ținut si legătura unul cu celalalt, undeva, acum cinci ani, ea a descoperit acele bilete, pe care clasa noastră le-a avut, și mi-a zis: “Dane, tu ai zis încă din clasa a III-a că vrei să te faci artist și iată, ai făcut asta.” A fost așa, o supriză fabuloasă pentru mine, aveam o vagă senzație că eu știam că am zis acel lucru dar, n-am avut nicodată dovada. Dovada chiar exista pe acel bilețel.

SRS: Ai scris pentru că ți se părea ceva interesant la data respectivă sau, tu chiar începusei să apuci acest parcurs al artei?

DP: Era într-o periodă în care, mama mea, la acel timp, era preocupată de artă și zic era preocupată de artă, pentru că ea de fapt era și este farmacista, și intrase într-o perioadă a vieții in care descoperea arta, desenul, pictura goblenul artistic și practic era un univers care se crea în jurul meu. Fratele meu desena forte frumos și foarte bine, și obișnuiam să șterpelesc picturi, să merg la școală și sa zic că eu le-am pictat. Și astfel, m-am simțit cumva vinovat, așa, că trebuia să dovedesc mai departe. Dar, am avut cu adevărat o aplecare spre lucru manual și spre tot ce însemna zona aceasta creativă la școală și în general, compuneri, desen, pictură. Undeva, cred că în mine, a început să apară această convingere, că artist este ceva ce mi se potrivește. Nu cred că aveam o explicație foare clară la acea vârstă, cred că a fost o intuiție.

SRS: Și-ai ajuns la Universitatea de Arte din Cluj, unde….

DP: …a mai fost puțin până acolo (râd împreună).

SRS: Cred că ai trecut prin Liceu de Arte din Deva, sau…

DP: Inițial, am mers la Liceul de Arte din Tg-Jiu, dar ne aflam în anii ’90, mai exact ’93, ’94, era un liceu la început care se înființase, Tg-Jiu era un oraș care nu avusese tradiție pe arta, mă refer la un Liceu de Arte care îl are pe Brâncuși, cea ce spune foarte multe, și am avut și am o relație foate deschisă cu părinții mei și le cam povesteam așa ce se întâmplă la noi la școală, și au zis: “ Măi Dane, dacă tot ai zis că vrei să faci artă, hai să faci un liceu mai bun”, s-au interesat ei și-au zis: “Măi, uite, mai aproape de Târgu Jiu este un liceu mai bun, cel de la Deva, care are tradiție și are și o gardă de profesori cu vechime care ar conta. Și într-adevăr am făcut transferul la Deva și astfel am plecat de la 14 ani de acasă.

SRS: E bine, ai fost susținut de părinți, ți-au dat drumul cu zâmbetul pe buze.

DP: Da, au zis descurcă-te… (râde).

Dan Pierșinaru

Dan Pierșinaru

SRS: In studioul Smart FM, se află Dan Pierșinaru, care tocmai a spus că: “La 14 ani am luat singur drumul Devei.” Te ascultăm mai departe.

DP: Nu știam ce făceam în acel moment adică, impulsul a venit totuși, cumva, din partea părinților: “Ai vrut să faci un Liceu de Arte, hai măcar să faci unul bun, cumva, hai să fii în preajma unor profesori care te pot pregăti mai bine”. Eu am fost de acord, părându-mi-se interesant… și a fost interesant dar, de fapt ce nu a fost interesant era că plecam de acasă la 14 ani și e un lucru pe care l-am descoperit ulterior, pe cont propriu și într-un fel anume. A fost o plecare cumva bruscă și un contact cu viața, nebănuit, n-aș spune c-a fost foarte dramatic dar, n-a fost foarte ușor și nu mă refer aici la dorul de părinți, mă refer la faptul că a trebuit să descopăr anumite situații de viață cum ar fi, să stai cu mai mulți oameni în același loc, ca acel loc să aibă niște condiții proaste, șamd. Și atunci, mi s-au activat niște instincte, despre care eu aș spune că e bine că s-au activat și că le-am și avut, acela de supraviețuire – încercând să înțeleg ce mi se întâmplă și încercând în același timp să fiu bine. Ce-am piedut, integrarea într-un colectiv, într-o clasă la acel moment, petru că eram puțin defazat, stăteam într-un loc unde nu mi-era bine și-a durat două săptămâni până m-am mutat de acolo și asta mi-a afectat oarecum anii de liceu și cumva partea asta sociala și sociabilă într-o clasă.

SRS: De ce?

DP: Pentru că eu descopeream lucrurile într-un fel în care, cred că, nu eram pregătit să le descopăr la 14 ani. Acel mod de a funcționa, singur, nu-l intuisem cumva și eram preocupat de ce mi se-ntâmplă, fără să mă mai deschid către colegii mei de clasă. Am recuperat în timp dar, am analizat ulterior această situație și am găsit în ea, foarte multe sensuri, pentru mine. Într-un fel, asta a ajutat viața mea de artist.

SRS: Și-ai plecat apoi, către Timișoara.

DP: Da, a urmat cumva, clasa a XI-a, clasa a XII-a, cu o mare întrebare – “Încotro s-o iau?”. Recunosc că nu aveam un traseu foarte clar. Eu am studiat design textil în liceu, pentru că era secție de textil-grafică-design-ceramică, și cumva am vrut să aleg zona de design. Dar, mi-am dat seama că devenisem foarte apropiat de fotografie, de fapt fotografia m-a captivat încă din copilărie. Ca mulți alții la vremea respetivă, am descoperit Zenith-ul tatălui meu, filmul șamd, și am încercat să fac fotografii și pregătindu-mă pentru design, mi-am dat seama că mă atrage mai mult fotografia și așa m-am îndreptat spre fotografie, m-am pregătit să dau admitere la Universitatea de Arte din Cluj, am și dat, se întâmpla acum 20 de ani, și am picat prima oară. Acum 20 de ani, era o situație interesantă sau mai degrabă spus diferită. Atunci când doreai să ajungi la o univesitate de artă, te confruntai cu o concurență foarte mare. Erau puține locuri. Noi am fost zece studenți într-un an, de-abia se introduseseră la acea vreme locurile cu taxă. Acuma sunt altceva, absolut normal. Și am picat și cred c-a fost așa, primul șoc, prima zguduitură puternică pe care eu am încasat-o.

SRS: Dar ai trecut peste ea, următorul an…

DP: Am trecut peste ea într-un mod norocos, cumva părinții mei au fost inspirați și au zis: “Buun, nu e nici o problemă că n-ai intrat de prima oară”. Eu eram dezamăgit profund și că vezi Doamne ce o să ne mai facem, așa gândeam la vremea respectiva, ce să zic… și, de fapt, această cădere la prima admitere la facultate a fost un mare cadou pentru mine, ei au sugerat: “Okay, bun, nu stai aici, te înscrii la o facultate de design din Timișoara, o facultate privată, poți intra pe baza dosarului de la facultatea de stat”, c-așa se întâmpla atunci. Da, de fapt, a fost un mare cadou, pentru că în momentul ăla, am început să devin conștient de mine, și de-abia atunci, cu adevărat, eu mi-am pus întrebarea – Dane, dar tu ce vrei să faci? Si am zis – bun, vrei să dai la fotografie la Cluj, vrei cu adevărat fotografie? – dacă da, de ce? – și dacă da, ai cu adevărat, ai datele necesare? Sunt totuși niște întrebări care-au început să-mi apară pe la 18, 19 ani, întrebări cu care eu nu mă întâlnisem până la acel moment. A urmat a doua admitere la facultate la Cluj, conștientă și într-adevăr finalizată cu un succes foarte mare. Adică, am intrat al doilea.

SRS: Și-acolo te-ai pregătit să devii un artist vizual, specializare foto-video…

DP: Multimedia, așa se numea, foto-video-procesare computerizată a imaginii, mai scurt multimedia. Da, cred că m-am dus spre fotografie dar, am descoperit video și arta video, și de fapt, cred că m-am trezit artist vizual la final. Eu nu știam ce înseamnă în primul an de facultate, ce înseamnă sa fii artist vizual. Nu aveam o cuprindere a acestei noțiuni și intrasem în ritmul unui artist, făceam expoziții, am organizat expoziții, intram în contact cu alți artiști, cu alți invitați din afară, erau niște lucruri foarte importante care au contribuit la evoluția mea. Dar, ce-nseamnă să fi artist și artist vizual am descoperit mulți ani după ce am terminat facultatea.

SRS: Și când ai terminat facultatea, ai lucrat ca fotograf… eu ca amator, îmi pot permite să spun asta. Ai turminat Facultatea de Arte, ai făcut foto-video-multimedia, exact ce ți-ai dorit. După facultate ce s-a întîmplat?

DP: După facultate, vine un fel de șoc, te întâlnești cu o realitate. Eu am avut norocul în facultate să mă pot concentra asupra dezvoltării mele artistice și asupra dezvoltării mele, as spune ca individ, ca om. Adică, am făcut cercetarea, mi-am pus întrebarea, ce este fotografia contemporană? De ce este fotografie clasică și de ce este fotografie contemporană sau conceptuală? De ce nu este totul, doar fotografie? Am fost pus în situația în care să organizez expoziții cu mine sau cu alți colegi deci, am avut o perioadă care a mustit de efervescență și de descoperire, ceea ce este esențial ca și student să trăiești asta. Însă, într-adevăr am finalizat studiile, am avut parte de niște burse în tot acest timp, pe care le-am primit și mi le-am și provocat singur, pentru că îmi doream foarte mult să ies și au contat enorm pentru mine  aceste plecări în afară, întâlnirea cu alte sisteme de învățământ și nu numai. Dar, terminând facultatea m-am întrebat – și acum ce fac?. Și în momentul ăla, cumva, am vrut și am continuat ca artist în rezidență, am început să aplic pentru proiecte, lucrurile au început să meargă. S-a întâmplat să fac asta pentru un an, doi, după care, ceva s-a întâmplat în mine, mi-am dat seama că vreau să fiu independent, că nu îmi place să am un angajator, că funcționez bine singur și c-ar fi bine să fac ceva pe cont propriu, fără să știu foarte bine ce înseamnă antreprenoriat, acum 12 ani, îi ziceam freelancer, dar era un termen destul de abstract cumva. M-am apucat să lucrez pe cont propriu și am pus întrebarea – ce știi să faci? – Păi știi să faci fotografie. – Okay, și vrei să trăiești din asta? – da, aș vrea să treci și prin asta, pentru că se leagă, pentru că m-am pregătit atâta timp pentru asta – Totuși, dacă vrei să câștigi din fotografie, cum se poate întâmpla asta? – păi, ca artist, nu imposibil, dar ceva mai greu, și atunci rămâne fotografia comercială. Și în momentul acela, eu m-am descoperit, am investit în mine în postura de fotograf comercial. Nu exista alt termen adică, comercial suna așa…

SRS: Dar vorbim de fotografie de advertising, vorbim de fotografie de produs…

DP: Este fotografie de produs, este fotografie de modă, este fotografie de advertising, de publicitate și este fotografie comercială. Este cam singurul tip de fotografie care se plătește pentru că, are finalitate imediată. Și în acel moment, am făcut următorii pași adică, am rugat pe cineva cu niște rezerve și cu niște ajutoare să-mi aducă un aparat digital din State pentru că era mai ieftin, cred că și acuma este, nu contează atât de mult (intervine SRS: “și acum este”). Și, încet, încet am mers în acest proces de a fi fotograf comercial, încercând să păstrez și balanța în a avea propriile proiecte de fotografie de artă. Și a funcționat o perioadă.

Designers of Materia! - official Facebook Page

Designers of Materia! – official Facebook Page

SRS: Dan Pierșinaru, ai câștigat din fotografie comercială. Aștept cu nerăbdare momentul în care o să ne povestești momentul, cum ai trecut de la a trăi din fotografie, cum ți-a venit ideea să faci târguri, târguri de bijuterie? Cum s-a întâmplat?

DP: Trebuie să spun despre mine că, mă rog, am dat admiterea acum 20 de ani, dacă vrea cineva să facă calculele, să facă. Eu am fost angajat în viața mea, cu contract de muncă, doar opt luni de zile. Primul meu job cu adevărat a fost pentru creatoarea de modă și scenografa Doina Levintza. A fost primul meu job pe care l-am primit în București. Am cunoscut-o pe dânsa la un concurs pe care-l făcea, eu fiind încă student, pentru că mama m-a învățat acasă: “Dane, oi fi tu talentat și băiat drăguț, dar când întâlnești oameni de valoare în viață, nu aștepta să vină, să te întrebe ei de sănătate, să zică: “Tu ce mai faci?”, sau ce talentat ești. Vino în întâmpinarea lor”. Eu când m-am dus la acest concurs și am cunoscut-o pe doamna Doina Levintza, care era un om foarte activ, mai este, dar atunci era foarte, foarte activă, organiza un concurs pentru tineri designeri și ne-am întâlnit cu toți cei selectați la Teatrul Național. Eu m-am uitat, dânsa făcea foarte multe, nu avea o echipă foarte mare, dar urma să montăm acea expoziție cu toți cei care câștigaserăm și fusesem nominalizați. Și eu m-am dus la ea și i-am zis: “eu cu ce pot să vă ajut?”. Ea s-a uitat puțin așa la mine: “Păi dacă chiar vrei să mă ajuți, am nevoie de asta și de asta, ai aicea bani, du-te și ia cartoanele astea șamd.” Și m-am dus și m-am executat, am luat cartoanele, am luat scotch-ul, am lipit și am făcut șamd. Și a zis: “ Tu ce faci exact?” – “Sunt student, mă pregătesc să primesc o bursă în Franța”. – “ Dacă te întorci tu vreodată în București ia, sună-mă!”

SRS: Și? Și așa a început primul job…

DP: Și așa a început primul meu job și a fost o experiență extraordinară, dânsa este un tip de antreprenor care a făcut tranziția într-un mod foarte interesant de analizat. În perioada comunistă, a fost antreprenor și atunci, precum și-n perioada de după ’90 și a continuat mulți ani după. E un nume. Pe zona ei, dânsa va fi întotdeauna. Am învățat foarte multe și am avut această șansă pentru că, eu am avut acest prim job și am intrat pe un anumit nivel, am văzut oameni de top de la acel nivel, iar asta a setat în mine un fel de claritate și un fel de relaxare în același timp, pentru că am cunoscut acești oameni pe care eu îi admiram și pe care îi vedeai la televizor, ce poți să zici. Te întâlneai cu nume cunoscute din zona media și era: “Bună seara, ce mai faceți?”. Erau foarte amabili și foarte normali. Mă rog, am trecut printr-un eveniment personal, am renunțat la colaborarea cu dânsa și a urmat acea colaborare care a durat numai opt luni de zile și mi-am dat seama că eu nu sunt făcut să fiu angajat undeva. Aveam un cu totul alt ritm și o altă viziune asupra lucrurilor. Am zis, tu trebuie să-ți asumi că nu vrei un alt șef. În momentul acela am spus că trebuie să lucrez la independența mea, să fac cumva să mă descurc adică, să mă autofinanțez, ce mai, trebuie să faci bani. Și mi-am zis că trebuie să-ți vină banii de pe mai multe conducte. Între timp am făcut și branding, am făcut și comunicare, am făcut și un Master în comunicare, pentru că trebuia să învăț să scriu și eu un comunicat de presă sau măcar trebuia să știu ce să cer de la un om pe comunicare, nu?… Asta a fost o șansă și zona de fotografie a fost una principală, după care am manufacturizat fel și fel de obiecte de design pe care le puneam în galerii șamd. Am impresariat într-un fel și am ajutat pe parte de branding, într-un fel, primeam un comision din vânzările lor, iar în urma unei expoziții care a avut într-adevăr un mare succes (înainte îmi era foarte greu să vorbesc în termenii aceștia, am avut o expoziție care a avut un mare succes), pe care eu curatoriasem. A fost prima expoziție de bijuterie contemporană din România, aș tinde să zic. Dacă cineva a făcut ceva înainte, chiar aș fi bucuros să mă contrazică. La vremea respectivă, am luat cei șapte artiști care lucrau cu bijuterie și care făceau un anumit tip de bijuterie și care oricum nu era clasică, i-am selectat și i-am introdus într-un fel de mecanism: “ Voi nu faceți aici un gen de magazin sau expunere, faceți o instalație plecând de la conceptul vostru”. Am lucrat cu parteneriate media, am invitat oameni, a fost un succes, a venit foarte multă lume, nu mai încăpea în galerie. A fost una dintre cele mai de succes expoziții ale acestei galerii, Anaid, la vremea respectivă, recent înființată și ea. Mi-a creat impulsul că este ceva ce se întâmplă și mi-am dorit să o transform într-o bienală, dar după a doua ediție de organizat această expoziție de bijuterie contemporană, am înțeles următorul aspect – bijuteria este ceva ce se poartă. Se întâmpla în 2008 și am zis, ok, următoarea acțiune ar trebui să fie cumva altceva, și mi-am dat seama că platforma unui târg în care creatorul se întâlnește cu clientul lui, cu publicul lui, cu acel vizitator care vine să vadă bijuterie și care eventual vine să achizioneze, este exact ce aveau nevoie.

MATERIA - targ de design in piele, editia #2 Photo Credit- Ionut Dobre — with Bianca Muntean and Nicoleta Tudor at Grand Hotel Du Boulevard.

MATERIA – targ de design in piele, editia #2 Photo Credit- Ionut Dobre — with Bianca Muntean and Nicoleta Tudor at Grand Hotel Du Boulevard.

SRS: Deci, nu doar să expună, ci să și vândă.

DP: Da, exact. Deși lucram ca fotograf, e acel moment, totuși luasem o pauză, studioul pe care îl avusesem, a trebuit să renunț cumva la spațiu… am intrat într-un moment de pending, m-am trezit intr-un an de zile și cu criza care începea să se anunțe și la noi și care s-a făcut simțită undeva prin 2010 și a fost într-un fel, presa nu a mai fost atât de potenta precum era, oamenii nu au mai băgat bani, cei din domeniu știu… și am început acest târg-Autor care în momentul de față a ajuns la a-16-a ediție, după opt ani de zile, este un târg internațional în acest moment și-n același timp au apărut alte două evenimente. Dan s-a lăsat cu totul de fotografie și organizează numai evenimente.

SRS: Primul eveniment a fost acest târg-Autor, pe care l-ai început de două ori pe an, cu 10 ani înainte…

DP: … mai exact cu opt ani în urmă.

SRS: În prima ediție câți designeri ai avut?

DP: Douăzeci și doi. Să vă spun clar, eu nu am știut ce am început, nu am știut ce fac. Am avut un soi de intuiție, am avut un soi de… (să nu sune prea mistic, gnostic), un fel de guidence adică, ceva, așa, simțeam că mă împinge într-o direcție… și probabil că am fost suficient de cuminte să mă las acolo purtat de intuiția asta a mea, de un fel de dorință până la urmă de a organiza un eveniment și de a găsi niște motive, niște principii. Adică, în mine, totuși, exista această dorință de a ajuta cumva, de a sprijini și de a crește o zonă care are nevoie de dezvoltare și asta era bijuteria contemporană. Practic, “Autor” în timp, a reușit să pună România pe harta bijuteriei contemporane.

SRS: Asta s-a întâmplat pentru că ai reușit să impui aceste târg și pe plan internațional, pentru că designerii pe care îi aduci în târgul “Autor” din România, ai reușit să îi scoți și la târguri internaționale, bănuiesc.

DP: Absolut. Segmentul de internațional, tot sub forma unei intuiții, când zic intuiție aș vrea să decriptez și să zic nimic calculat adică, de-aici în doi ani de zile gata, îl fac internațional. După patru ani de zile, vă zic eu, dă cu plus? Nu. A fost ceva ce am simțit și am început cu trei designeri internaționali, cu doi designeri din Bulgaria și un designer din Belgia, asta a fost prima noastră mică-secțiune europeană. Am ajuns până anul trecut, am crescut la până 50 de designeri internaționali de pe cinci continente, adică, să se înțeleagă, sunt creativi în domeniul bijuteriei contemporane care au venit din Coreea și nu unul sau trei. (intervine SRS: “anul trecut…”). Anul trecut, la cea de-a 15-a ediție. Și spuneam că am avut această intuiție de a deschide evenimentul spre internațional și a fost unul din punctele cele mai tari ale evenimentului, la fel cum acum trei ani de zile am făcut contul de Instagram al “Autorului” și a rupt. A rupt în sensul că, ne-a creat cea mai bună vizibilitate internațională și de acolo ni se trage.

SRS: De la contul de Instagram…

DP: De la contul de Instagram. Eram acum trei ani de zile în vizită, în Germania la Munich (care este Mecca bijuteriei contemporane, acolo se organizează un eveniment cam de 50, 70 de ani, mai bine, 77) și acolo am înțeles eu că se întâmplă ceva, că această bijuterie contemporană chiar există în lume la un anumit nivel. Noi aici încă suntem, teritoriu nou, ceea ce-i bine și asta. Dar am avut acest impuls și nu dădeam eu prea mare atenție rețelelor de social media, acestui tip de activități, dar atunci am avut această intuiție “Dane, fă rapid un cont de Instagram (care a prins foarte repede)”. În momentul de față, este printre primele cinci cotate Mondial, acest cont de Instagram la nivel de followers, content și de insights. Suntem una dintre primele cinci platforme de bijuterie contemporană la nivel internațional, care au vizibilitate și care există.

SRS: Excepțional.

SRS: Vorbim despre Târgul de Bijuterii “Autor” cu Dan Pierșinaru, creatorul acestei platforme, acestui târg de obiect de artă și obiecte de design. Înainte să dăm detalii cu ce se va întâmpla în cadrul Târgului “Autor”, vreau să te întreb Dan Pierșinaru, ce înseamnă bijuterie contemporană? Ce fel de bijuterii, practic, se expun și sunt la vânzare în acest târg, de ce folosim termenul de bijuterie contemporană și care este diferența față de bijuteria clasică?

DP: Este o întrebare foarte binevenită, și-ți mulțumesc pentru ea. Este nevoie de descrierea bijuteriei contemporane pentru că, de fapt, există mai multe tipuri de bijuterie. Lucrurile în domeniul bijuteriei sunt destul de bine limitate. Am putea începe cu bijuteria clasică, care încă se mai regăsește în tipul de high street jewlery, când vorbim de anumite branduri mari. Când vorbim de acest high street jewlery, în care, cumva, investești în nume, în material în tot ceea ce înseamnă această bijuterie sub formă de investiție și ce aduce ea, ai bijuteria, cum să o numesc eu, mai mass market, cum sunt magazinele astea multe în care găsești diferite gabloțuri și-ți faci repede o bucurie și iți iei o bijuterie mai rapid și mai ieftin și este bijuteria contemporană sau bijuteria de autor, sunt doi termeni care sunt folosiți dar care, se apropie de același tip de bijuterie care de fapt înseamnă bijuteria creativă, este bijuteria concept prin care tu ajungi se transmiți un mesaj atât ca și creator dar, inclusiv tu ca purtător în momentul în care pui o bijuterie contemporană, o bijuterie de autor pe tine, alegi să faci un statement, extensia personalității tale. În momentul acela, tu faci apel la niște valori. Poate să funcționeze ca un fel de talisman, te apără, cineva se uită la tine și te întreabă: “Ce e asta?”. Când vorbim de bijuteria clasică, de la cerceii de botez până la bijuteria pe care cred că  o purtăm ci toții, inclusiv eu am la mână, ceva foarte mic și minimalist. Este o bijuterie care de multe ori are de-a face cu investiția (SRS: “și în care contează mai mult materialul din care este făcut decât esteticul”). Da, exact, esteticul este unul clasic, cuminte de multe ori, ceea ce înseamnă că bijuteria de autor nu include tehnic și măiestrie și perfecțiune ș.a.m.d. (SRS: “dar oferă spectacolul”), dar oferă și mesajul, oferă și conceptul. Ea vine cu un tip de compoziție, este ca o mică operă de artă, adică poți să ți-o iei din piept și să o pui pe perete, funcționează ca o operă de artă, poate să stea acolo până data viitoare când decizi să o iei la un vernisaj, când te duci la un concert, când ai o întâlnire specială, în momentul în care vrei să faci puțin și puțin show.

SRS: Câți artiști vor fi la această ediție? Am înțeles că la prima ediție au fost 22, ai spus….

DP: Am început cu o ediție în care au fost 22 de designeri, cu 3 din Cluj, unul din Baia Mare, unul din Iași, au fost 22 în total.

SRS: Și la această ediție din anul acesta?

DP: Sperăm sa atingem numărul propus de noi și la cealaltă ediție, un număr de 75 de participanți, suntem bine cu 75 (SRS: români și străini…), români și străini bineînțeles.

SRS: Ce țări participă dincolo de România?

DP: În acest moment am primit aplicații din toată lumea. Este foarte amuzant pentru mine, noi lansăm “call for entries” – aplicații, un designer trebuie să aplice, adică să ne trimite un e-mail cu toate materialele cerute care înseamnă imagine, text, descriere, ș.a.m.d. Întotdeauna primesc, în prima fază, din străinătate. Din zona internațională aplică cu două luni înainte, cu o lună înainte. Designerii români au un fel de a trimite în ultima zi (râde), atunci a reușit să adune totul, să rezolve totul, în ultima zi chiar trimit. Nu știu care este ponderea, mai mulți străini, mai mulți români, plus că noi avem un juriu internațional, deja de 4 ani de zile funcționăm pe bază de jurizare internațională în care sunt niște nume cunoscute în domeniu, din Italia, Spania, Belgia, Suedia. Aș putea să sper că va fi egalitate în această pondere, români-străini, pentru că este foarte important cumva să crească și zona noastră de creativi, autohtoni.

SRS: Dincolo de înțelegerea imediată, pe care publicul poate să o aibă despre acest tip de târg, chiar și artiștii, hai să spunem ce înseamnă un târg, artiști, vânzări, publicitate? Totuși, pentru artiști, care este importanța acestui tip de eveniment pe care tu l-ai creat?

Dan Pierșinaru - AutorMagazine

Dan Pierșinaru – AutorMagazine

DP: Aici o să fac o întoarcere și o agățare la mine, ca artist vizual. Eu am învățat foarte multe ca artist, la aceste târguri. Intrând în această zonă de a fi eu în poziția de a selecționa alți artiști și de a vedea reacții și de a înțelege că, atît timp cît nu ți-ai propus cu adevărat să fii la un anumit nivel, să fii profesionist si să menții constant acel nivel, nu poți apela tot timpul la resorturi emoționale și subiective, pentru că așa vrei tu. Ceea ce am reușit totuși se impun cu “Autor”, este o zonă de profesionalizare foarte importantă adică, în momentul în care ești receptat ca și eveniment internațional, nu poți să îți mai permiți accidente și ceea ce ceri din partea designerilor participanți, e un anumit nivel crescut și ridicat și la niște cote internaționale. Dacă participi la noi, știi că poți participa și-n altă parte a lumii cu ceea ce faci.

O bijuterie contemporană nu permite de exemplu, în cazul unui colier, să faci doar o parte din acel colier și restul să completezi cu ceva cumpărat de la magazinul de furnituri, este exclus. O piesă de autor este realizată cap coadă, integral de autor. Ea poate fi în serie limitată sau în serie foarte mică sau doar unicat dar, sunt niște detalii și cumva încerc să impun pe piața noastră de bijuterie contemporană din România, acest nivel de bijuterie contemporană autentică. Si când spun autentică, spun toate principiile pe care ea se poate descrie. Adică, la autor poate să vină o galerie și să cumpere acea bijuterie pentru colecția personală sau poate să vină un curator dintr-un muzeu, să-și dea seama că, piesa acelui designer este necesară în următoarea colecție pe care ei și-o fac. Și aici apare un dialog care, momentan, nu cred că se va termina curând între mine și creativii români în care eu încerc să-i provoc la următorul nivel să zic: “ok, ai fost data trecută în eveniment și mi-am dorit ca să guști, ca să vezi ce înseamnă și ca să te uiți în stânga și-n dreapta și să înțelegi că poți să fii la nivelul aceela dar vreau, până la următoarea ediție, să crești și tu nivelul”. Unii înțeleg, dar unii o iau personal. Ei, de fapt… noi toți, până la urmă ne accesăm zona de confort destul de des dar, pentru că eu știu că vreau ceva de la evenimentul meu, am lucrat și eu cu mine ca să nu mai fiu un băiat atât de drăguț și pentru ca evenimentul a crescut și are vizibilitate și este cerere, cumva, am ridicat și eu ștacheta și am zis: “Băi, dacă nu vrei să funcționezi pe principiile astea, nu am cum să te ajut, ajută-te ca să te ajut.” Pentru ei, participarea este importantă, pentru că înseamnă poziționare. Și aici ajungem la întrebarea ta – este poziționare. Un eveniment ca “Autor”, un eveniment ca “Hoja” – Barcelona care este în Spania, un eveniment ca “SIERAAD” – Amsterdam, pentru că sunt foarte puține târgul de bijuterie contemporană care selectează doar artiști, pentru că, atenție, nu vorbim de branduri și nu vorbim de bijuterie comercială, vorbim de artiști creativi care, ei vin cu piesele lor, participă la aceste evenimente. Ca și vizitator, vei întâlni direct artistul la un eveniment ca “Autor” și nu doar, și la “Materia” și la “Noel”, pentru că eu am decis că vreau să lucrez cu artistul român și ca am motivele mele să luptăm împreună ca să creștem zona de artă și nu doar de… dacă tu nu înțelegi că este poziționare, într-adevăr se plătește o taxă de participare. Și evenimentul este la rândul lui sustenabil și are două surse de venit principale, are atât taxe de participare din partea designer-ului cât și biletul de intrare pe care vizitatorul îl plătește și eventual, într-un caz fericit, partea de sponsorship, care este și nu este. Tu ai expunere în acele două zile la aproape 3000 de oameni, care condensat, în două zile pe an în România, în București, vin să vadă cei mai selectați și cei mai talentați. Dacă tu nu vrei să te lupți pentru asta, eu nu știu de ce aș vrea să te conving de altceva. Dacă tu crezi că poți să organizezi, singur, un eveniment pe principii, nu știu, de lansare de colecție, sa atingi, nu zic 3000 de oameni, că n-ai cum să faci asta, e o muncă de 3 luni de zile cu foarte multă susținere de platformă în spate. Nu știu, s-ar putea să vrei să declari că este doar hobbie ceea ce faci și nu este nicio problema. Dar, trebuie să spui că este doar hobbie.

SRS: Sunt artiștii pe care i-ai avut lângă tine,  încă de la început? Există astfel de situații?…

DP: Da, am două exemple clare care au fost de la prima ediție “Autor”, au crescut cu noi și noi am crescut cu ei, care sunt reperați internațional în momentul de față și nu pot decât să mă bucur. Da, se poate.

SRS: Numele lor? Se poate…

DP: Da, primele nume care-mi vin în minte, este vorba de Raluca Buzura și Andra Lupu, ambele din Cluj, care în momentul de față au fost incluse în expoziții internaționale, sunt invitate să expună afară, sunt contactate de galerii și ele au fost de la prima ediție a târgului “Autor”, din 2009, aprilie.

SRS: Am o curiozitate, pentru că nu îmi dau seama cum poți să ajungi să creezi bijuterie dincolo de pasiune. Există o școală de bijuterie în România? Cum ajungi artist bijutier?

DP: Cum ajungi….? Cred că este o alegere personală și momentul în care tu decizi că te-ai săturat de altceva în viață sau ți-ai dat seama că te-a atras tot timpul bijuteria și nu știi de ce și totuși te-a atras bijuteria contemporană, pentru că îți dă posibilitatea să te exprimi ca și artist dar, în același timp are și o zonă decorativă, totuși, este bijuterie care se și vinde, nu este artă pură, în momentul acela trebuie să ai un resort puternic, pentru că nu intri în bijuteria contemporană pentru bani sau oricum, nu la început. Îți ia cel puțin trei ani ca tu să fii reperat ca artist și este investiție continuă în trei ani de zile și în trei ani de zile tu nu faci hobbie, investesc constant în imagine, colecție, dovedești, participi la concursuri, te duci, aplici pentru burse ș.a.m.d., tot un fel de demers de artist dar, mai aplicat, mai arta aplicată dar, este tot un demers și de-abia după 50 de ani de zile, se poate vorbi de poziționare. Tu, ca și artist în domeniul bijuteriei, dacă alegi să faci acest pas, trebuie să-l faci foarte asumat, ca orice altceva în viață, trebuie să fii foarte responsabil și trebuie să-ți asumi. Altfel, tu poți să intri cu talent, cu bucurie, cu foarte multă ingeniozitate, chiar ușoară naivitate aș spune și s-ar putea după 1 an, 2, să tragi frâna de măna și să zici că nu știi exact ce faci, pentru că poate să fie greu, adică…

SRS: Dar poți să o iei și pe acest drum, dacă nu ai terminat o școală de arte?

DP: Nu are nicio legătură cu școala de arte. Primii mei designeri, cu care am făcut lucruri împreună, mulți dintre ei nu aveau școală de arte și eu am exemple multe de oameni care nu au terminat școală de arte și care sunt unii dintre cei mai creativi, cei mai inventivi. Pe deoparte, o școală de arte, poate să așeze și să-ți dea niște informații foarte puternice în domeniul compoziției culorii, echilibrului etc., dar în același timp te poate și bloca, te poate închide într-o formulă, te poate faulta ușor, dacă nu știi să lași la o parte anumite lucruri și să iei anumite lucruri. Și vin atunci cei care nu au un background și o bază artistică dar au foartă multă libertate în ei, au foarte mult curaj și merg pe niște resorturi intime. Și aici ajung la un lucru foarte important – în bijuteria contemporană, filtrul personal este esențial. Doar acel filtru personal pe care doar tu, ca artist în domeniul bijuteriei, reușești să-l scoți din tine și să-l arăți lumii, acel filtru personal înseamnă de fapt poziționare, înseamnă că, dacă tu ești talentat și oamenii care sunt în domeniu caută astfel de talente, vor spune că este ceva despre tine: “Ia vino tu pe la mine să facem noi ceva, ai ceva nou, ai ceva proaspăt. Okay, sunt deja cei stabiliți, cei cunoscuți, au ajuns în muzee, au cotă de piață etc., dar tu ești ceva nou și-mi place de tine.” Eh, aici se face diferența, care este filtrul tău personal, care este povestea ta și cum știi să o spui.

SRS: Ai pomenit cotă de piață, cotă de piață în bijuterie. Ce înseamnă asta?

DP: Înseamnă că, tu ca artist, ca și creativ în acest domeniu ai parcurs niște etape, ai girat, ai început într-o perioadă, ai continuat… ai fost preluat de niște galerii, a intrat în niște expoziții, ai avut niște expoziții personale la rândul tău, ești căutat de curatori. Bijuteria de autor funcționează foarte mult pe principiile artei. Există galerii specializate în acest domeniu, există colecții care se expun și care se construiesc chiar în acest moment, există colecționari de bijuterie contemporană. În momentul când tu ai dovedit că ai un limbaj propriu, ai fost prins în aceste mecanisme, pentru că sunt niște mecanisme ca-n artă, nu?… încep să ai cotă de piață, și-n momentul ăla se întâmplă, că de unde tu la început, ca un new entry, vindeai la o cotă de piață de 200 €, poate în 10 ani de zile poți să ajungi să vinzi la 5000, 15000 € etc. Sunt artiști în domeniul bijuteriei contemporane ale căror bijuterii costă zeci de mii de euro.

SRS: Deci, atunci când venim la târgul de bijuterie “Autor” și vedem prețul unei bijuterii, nu vorbim despre costul și adaosul pus acelui preț, valoarea bijuteriei respective este dată de valoare artistului.

DP: Da… și aici intervine flerul și aș putea spune, intuiția unui colecționar, unui curator de a ști să aleagă un artist la început prin faptul că, are un feeling că acel artist va continua. Vreau să fiu onest până la capăt să spun că da, e important să susții tinerii artiști și contează enorm pentru ei și e important să simți care știi că va continua, pentru că tu dacă cumperi acum o piesă de la un designer, de la un creativ, un artist de bijuterie contemporană, e bine că o cumperi la un preț bun acum, cât este la început și în timp el crește și crește și vei avea două piese de la el, trei piese care, în timp, sunt ale acelui artist care va realiza din ce în ce mai puține piese, la din ce în ce mai mulți bani.

SRS: Pe mine m-ai făcut foarte curioasă în acest moment și mi-ar plăcea să țin contactul cu aceste informații despre care ai vorbit în această seară, însemnând galerii specializate pe bijuterie contemporană, muzee care pot achiziționa astfel de piese. Unde putem găsi aceste informații?

DP: Pentru că “Autor” se dezvoltă foarte mult în spiritul unei platforme, o platformă se poate numi platforma atunci când include mai multe elemente. “Autor” se poate numi platformă pentru că, are o dată un târg, are o revistă de bijuterie contemporană care anul acesta este la al 4-lea număr (o scoatem de 4 ani de zile pentru că apare o dată pe an – este a doua revistă de bijuterie contemporană din Europa și printre puținele din lume în momentul de față, pentru că, da, nu este un domeniu foarte larg și nu sunt foarte multe publicații) și are și componenta aceasta de premii și de susținere, care dovedesc cumva că merită să fie susținuți și-n acest fel îi trimitem cu bursă în afară, facem lucrul acesta de câțiva ani de zile. Pentru că suntem o platformă de porționare, am generat aceste premii, nu știu, 7 premii la o ediție. Unele sunt cursuri la școlile de bijuterie contemporană din Florența de exemplu – “Alchimia” este cea mai importantă școală de bijuterie contemporană și ne este parteneră deja, de 4 ani de zile, plus alte moduri de promovare care înseamnă expuneri și validări în muzee și galerii de bijuterie contemporană. Întorcându-mă puțin la revistă, ea se dorește de fapt un statement al nostru în ceea ce înseamnă bijuteria contemporană. O facem în România, o tipărim în România, avem susținere pentru ea în țară dar, o vindem foarte mult internațional, o vindem la evenimentul nostru și aduce aceea zona de poziționare inclusiv pentru noi, ca și platformă.

SRS: Deci, această revistă poate fi cumpărată în timpul evenimentului “Autor”. Dacă nu am ajuns la “Autor” și totuși mă interesează să am acces la aceste informații, cum se poate face acest lucru?

DP: Poate fi comandată pe site-ul nostru, magazindautor.ro, practic este o extensie a site-ului dautor.ro și poate fi comandată online. Este o revistă tipărită pe o hârtie creativă, o revistă, noi o numim obiect. Cine va avea curiozitatea să o comandă, să o răsfoiască într-un anumit context, va descoperi că e gândită într-un anumit fel încât să-ți ofere acea senzație de altceva. Se poate găsi și la chioșcurile din aeroport. (SRS: Serios?) Da, este distribuită de chioșcurile din aeroport, în Otopeni.

SRS: Vorbim cu Dan Pierșinaru, artist și creator de târguri. O să spun chestia asta până o să te plictisești, asta e, sună foarte bine târg (râd împreună). Sună foarte bine târg pentru că publicul românesc are nevoie de această întâlnire cu artiștii într-un mod comercial. Din nefericire, din lipsa de educație artistică a unui sistem de învățământ care, din păcate, nu ne ajută foarte tare, suntem obișnuiți să ne gândim la artă la modul contemplativ, nu comercial (DP: “și nu implicativ”). Cred că puținele evenimente, așa cum le organizezi tu, sunt foarte binevenite chiar și pentru publicul amator, pentru oamenii care nu știu despre ce este vorba dar au totuși, curiozitate să vină, să vadă. Și atunci, te rog frumos să ne spui, ediția “Autor” de anul acesta, când va avea loc?

DP: Va avea loc la mijlocul lunii Mai, pe 13-14 mai, în centrul Bucureștiului, în superba clădire GRAND HOTEL du BOULEVARD, vreau să anunț pentru cine ascultă, poate fi printre ultimele ocazii când poate fi văzută clădirea, urmează să se producă probabil închirierea ei. Ideea este că mă bucur și sunt recunoscător pentru această ocazie pe care mi-o oferiți aici la radio, pentru că există o realitate: noi, și sună așa frumos, noi nu am exista fără public, evenimentul nu ar exista fără cei care să vine să ne vadă, fără acei oameni curioși care au această întrebare: “Ce e aia bijuterie contemporana? O fi ieftină, o fi scumpă, o fi strâmbă, o fi dreaptă. Ce nu-nțeleg eu, ia să mă duc totuși să văd, că tot se laudă ăștia cu bijuteria contemporană de parcă au inventat apa caldă.” Avem nevoie de voi, de cei care ne auziți în acest moment, de voi publicul care intră pe ușa evenimentului și oferă acelui artist care, poate a muncit jumătate de an de zile la colecția lui, acea validare. Evenimentul acesta este o validare pentru creativ, acel creativ care a pus ceva din interiorul lui acolo. Și voi ca și public mergeți să priviți cu admirație și poate chiar se-ntâmplă să te agațe ceva, acea bijuterie pe care ai căutat-o și nici măcar nu știai că ai căutat-o, că de fapt așa se-ntâmplă și în viață, întâmplările ne găsesc pe noi pentru că, de fapt, le căutam, dar noi nu știam. Veniți, conectați-vă cu noi, puteți s-o faceți în primul rând social, digital, pe social media, pe pagina noastră de Facebook, da, este momentul nostru de marketing, pe contul nostru de Instagram, pe situl-ul nostru, prin newsletter-ul nostru. (SRS: “pagina de Facebook se numește Autor”) Și site-ul nostru se numește dautor.ro, pentru ca autor era deja luat. Este un site jucăuș, simpatic, merită și are și newsletter.

SRS: Îți fac acum în direct invitație pentru ediția “Autor” de anul acesta, înainte de a o deschide, aici în studioul Smart FM, împreună cu doi dintre creatorii pe care o să îi alegi tu, să veniți să mai stăm încă o dată de vorbă despre ceea ce înseamnă bijuteria contemporană, să aflăm chiar de la artiști, cum simt ei acest eveniment și de ce au ales să creeze bijuterie contemporană.

DP: Mulțumim foarte mult, răspunsul este da, firește, căutăm orice ușă deschisă spre a promova creația de bijuterie contemporană pentru că da, de ce nu, în România încă se poate numi că este un început în domeniul bijuteriei contemporane, care oferă foarte multe provocări.

SRS: Bun, în mare, am încheiat târgul “Autor”. Nu te-ai oprit în a organiza doar acest târg de bijuterii. Ai trecut mai departe și ai creat și târgul “Marché de Noël”.

DP: “Marché de Noël” este acel eveniment în acea lună de haos cu finalitate plăcută, care este luna decembrie, luna cadourilor în care ne-am obișnuit să vrem să-i bucurăm pe cei apropiați și este un moment foarte bun în care, designerii, artiștii, creativii și nu numai, dar și lor li se oferă acest moment de apetență pentru cadouri deosebite și era păcat să nu explorăm această întâmplare atât de bine branduită în istoria umanității și să expunem cele mai fumoase creații realizate de designeri vestimentari, de bijuterie, de obiect, de publishing, de tot ceea ce este creativ și până la urmă, merită încurajat prin vânzare. Creativii fac obiecte, investesc în ele și continuă demersul lor creativ dacă reușesc să și vândă, să-și mențină stilul de viață și necesitățile din ceea ce reușesc să facă.

SRS: “Marché de Noël” la a câta ediție este?

DP: “Marché de Noël” este o singură ediție pe an, este la ediția a 8-a.

SRS: A început să-ți placă să faci târguri, deci, nu te-ai opri la unul pe an, ai trecut la al doilea pe an, în sensul că ai făcut 2 ediții “Autor”, ai trecut la al 3-lea pe an – “Marché de Noël” și ai ajuns la “Materia”.

DP: Un târg de creație în piele. Aș vrea să fac o paranteză, o să vorbim despre “Materia”, îmi este foarte dragă și este în momentul ăla intens înainte de lansare, care va fi weekend-ul viitor pe 4 și 5 martie. Îmi place să fac târguri dar, dacă nu iubești oamenii, ceva nu se întâmplă și pentru mine atât timp cît reușesc cumva să rămân aproape de valorile mele și anume de a crea un mediu favorabil, propice și sănătos pentru creativii din domeniile astea, ceva nu m-ar motiva foarte mult. Firește, poți să o virezi spre alte zone, mai comerciale, mai clare, totuși, aleg să lucrez cu creativii, chiar cu ei. În evenimentele mele, brandurile, dacă vor să-și facă loc pentru un anumit timp de expunere, niciodată nu le poziționez ca pe un creativ, care are un mic atelier, o galerie împreună cu alți oameni și care fac ceva cu mâna lor. Este o chestie care pe mine mă motivează, vine din zona mea de artist, pentru că știu ce înseamnă să investești într-un obiect creat de tine. Ei, da, au nevoie de aceste platforme care se numesc târguri, pentru că au nevoie să vândă, iar creația lor să fie, să bucure cât mai multă lume mai departe. Și a apărut “Materia”

SRS: Te întrerup, gândindu-mă la ce spuneai cu creațiile, cu minunățiile acestor oameni… ai două târguri specializate, unul de bijuterie și acest târg “Materia”, nou nouț, care este creație in piele, dar vreau să mă întorc puțin la “Marché de Noël” fiindcă, mă gândeam acum, din curiozitate, care este cel mai simpatic, cel mai interesant, cel mai neobișnuit cadou pe care aș fi putut să-l cumpăr din “Marché de Noël” din ediția trecută?

DP: Ohh.. A fost cea mai numeroasă ediție, cu cei mai mulți participanți, ceea ce înseamnă un lucru pozitiv pentru eveniment pentru că, ceva s-a întâmplat bine în timp. Uite de exemplu, pentru mine, la stilul meu, a fost inedit participarea unui designer din Cluj-Napoca, Radu Abraham, pe care eu îl consider foarte talentat și foarte ghiduș în felul lui, care a făcut niște sfeșnice foarte frumoase. Dar de ce spun frumoase? Si interesante și ingenioase. Erau compuse din șapte elemente fiecare și fiecare includea lemn, ciment, alamă, plexiglas, ceară și bumbac și erau versatile, puteai să schimb partea de plexiglas și puteai să obții o altă lumină, puteai să combini elementele intre ele, puteai să le unești, deci, te făcea pe tine la rândul tău să devii un creativ, să zici, de data asta la cină avem alt sfeșnic, dar de fapt e același (SRS: “și cu multă simbolistică”). Cu multă simbolistică, da, și lumina caldă dată de lumânare. Practic, toate obiectele acestea creative, toată arta, ce se întâmplă cu ea, ne înfluiențează viața, înseamnă o îmbunătățire a calității vieții noastre, pentru că bem cafeaua sau ceaiul sau limonada dintr-o cană care, de fiecare dată, poate te face să zâmbești. Nu știu cum reușește acea cană, poate o cană unicat, poate e făcută de un artist în ceramică care da, a lucrat trei zile la ea, s-a gândit probabil trei luni la ideea ei, dar ceva ți se întâmplă. Avem nevoie în viața noastră, avem nevoie să ne punem o bijuterie, să mergem pe stradă poate nu doar să ne simțim admirați, să ne simțim văzuți, că până la urmă, toți vrem să fim văzuți (râd împreună). Câteodată reușim cu ajutorul acestor obiecte.

SRS: Ne întoarcem la “Materia”.

DP: Da, “Materia” este încă o dată, o experiență pentru mine, ideea mi-a venit, recunosc, la Londra în 2014 când am lucrat cu cei de la… un eveniment foarte tare, un târg de obiect care se numește “Collect”. Le-am scris un e-mail, le-am spus că “mie îmi place evenimentul vostru, nu aveți voi nevoie de cineva o lună de zile să vă ajute pe-acolo?”. Nu mi-a răspuns cea de la poartă.  “Dă-mi te rog numarul manager-ului de proiect, să îl sun.” Mie nu-mi vine să cred că mi-a dat numărul (râd împreună), (SRS: “nici mie nu-mi vine să cred că ți-a dat numărul, asta înseamă să fii pe traiectorie”). Bine, aveam un motiv personal să stau o lună și jumătate în Londra, la vremea respectivă, eram foarte motivat să nu stau degeaba pe acolo. Am sunat, am zis cine sunt, ce fac. Recunosc că am fost foarte clar și foarte hotărât și persoana a spus că are timp 10 minute acum să ne-ntâlnim la muzeul de pe strada X, și, hai să vedem. Într-adevăr, am stat pe ceas 10 minute, m-a întrebat de ce vreau să vin la ei, i-am explicat ce fac și când nu mai credeam eu că o să se întâmple un răspuns pozitiv, dupa trei săptămâni, au zis că da, între timp au clarificat situația și m-au primit în echipă. Mi-am luat biletul de avion și în șapte zile eram acolo cu ei, la craft council – consiliul pentru meșteșuguri la ei, la noi sună puțin a artizanat, dar la este treabă foarte serioasă, pentru că la ei, meșteșugurile sunt luate și duse la nivel de lux. Luxul adevărat, nu este dat de brandurile mari, luxul este aproape un obiect unicat. O geantă în piele, realizată într-o tehnică care iți ia poate șapte luni de zile, pielea intră la tăbăcit, trebuie să stea, cum se prelucrează, cât de migăloasă este, deci, e artă la nivel de meșteșug. Iar ei în Anglia, s-au decis să salveze aceste meșteșuguri, au programe întregi prin care ei încurajează încă pe cei care continuă pe zona de meșteșuguri, să o facă într-un mod asumat. Dar, în ce fel?…  Să intre în mecanismele de marketing de piață. Adică, să participe la târguri internaționale, să intre în galerii, să aibă colaborări cu designerii din zona comercială, cum să-și folosească cunoștințele în zona de știință… Până la urmă e un întreg mecanism prin care se produce salvarea acestor meșteșuguri. Și lucrând eu cu ei, ca să nu povestim numai despre alții, mi-am dat seama ce interesantă este zona aceasta de piele, în sensul în care, cu pielea se pot face foarte multe obiecte. Eu știam că pielea este omniprezentă în viața noastră și a fost de la începutul istoriei, de când am renunțat la frunze și am trecut la altceva si pentru că mintea mea lucrează într-un anumit fel, noi care suntem totuși o țară, avem istorie, industria pielăriei, noi de ce nu avem ceva, o platformă, care să poziționeze creația în piele, să spună: “voi aveți creativi în piele”, “voi aveți oameni care știu să lucreze foarte bine pielea și știu să o mențină la un nivel de meșteșug, de artă, de lux adică, iți ia ție două luni să faci geanta aceea, dar geanta este unică lume”. E nevoie ca oamenii care încă mai știu să facă pantofi, care știu să-i facă după metoda de acum 100 de ani, să dea mai departe lucrurile astea să nu se piardă. Ei să dorească să câștige noi clienți, pentru că altfel ce se întâmplă, suntem măturați de brandurile care vin puternic din afară și care ne iau ochii pe bună dreptate, ca au și cu ce și o fac și foarte bine, pentru că sunt puși bine la punct cu toate. Noi nu ne conștientizăm pe noi, noi nu ne responsabilizăm pe noi și noi, România ca țară, nu renunțăm la industria noastră de piele, pentru că am avut-o, am avut fabrică, școli… mă doare sufletul de ce am aflat la Timișoara, de fosta școală acolo unde să predau aceste meșteșuguri, exista o mașină monument, unică, nu în România ci în Europa, care a fost tăiată și dusă la fier vechi, funcțională fiind. Această secție unde se făceau acei pantofi, era practic o școală de meserii, a fost închisă. Mi-a povestit cineva care încă face pantofi la nivelul acesta de artizan, fiecare pereche este unică, este pe calapod, ți se ia măsura din toate direcțiile la picior, pielea este într-un anumit fel. Pantoful acela atunci când îl iei de pe calapod poate să pocnească, iar tu ai muncit două luni de zile la el și poți să o iei de la capăt. Deci, la acest nivel se poate ajunge cu creația în piele.

MATERIA - targ de design in piele, editia #2 — at Grand Hotel Du Boulevard 02

MATERIA – targ de design in piele, editia #2 — at Grand Hotel Du Boulevard 02

SRS: Și-ai găsit toți acești oameni, încă, prezenți în România…

DP: Sîntem într-un moment de poziționare. Există o scindare între cei care ar vrea să lucreze cu pielea și o fac, dar, nu mai stăpânesc la nivelul ăla de arta aș spune, poate nu mai au răbdare sau poate nu-ți mai permite contextul să stai să lucrezi atâtea ore la un pantof, pentru ca acea pereche da, o vinzi cu o anumită sumă, la un anumit public. Ce ne propunem noi cu  “Materia” este un eveniment mai comercial pentru că aceste obiecte au funcționalitate, o geantă are funcționalitate, pantofii au funcționalitate. Dar vreau foarte mult să se înțeleagă zona asta de manufacturizare, de manualitate și creativitate. Vreau foarte mult să reușesc împreună cu acești creativi din domeniul pielii, să spunem, eu am o idee in piele, vreau să fac cercetare și vreau ca geanta asta, chiar dacă este un derivat al modelului de 100 de ani, să fie într-o tentă contemporană, pe niște principii pe care eu le consider actuale acum. Ne întoarcem puțin chiar spre bijuteria contemporană, pentru că tot filtrul personal apare aici. Și tu vei crea ca și creativ în domeniu design-ului în piele și al manufacturării în piele, un obiect care poartă amprenta ta personală. Îmi doresc foarte mult să nu ajungem să copiem, până la urmă asta facem, brand-uri din afară. De ce? Pentru că este ușor? Nu este onest, nu este sănătos pentru noi, nu vom putea niciodată vorbi despre noi, ca și creativi, ca o țară cu ADN de creativitate, dacă noi ne vom trasforma în niște copii. Niște copiatori care aleg să facă ceva pentru că, pare că se vinde mai bine. Și recunosc că este o luptă aici. Este o luptă, este o luptă să menții un atelier, este o luptă să găsești oameni…(SRS: Într-avedvăr). Și am intrat într-o aventură, să zic așa…

SRS: Câți participanți sunt anul acesta la “Materia”?

DP: Anul acesta la “Materia” sunt 35 de participanți. Eu am reperat după primul meu an de studiu început anul trecut, deci cam șase luni, am reperat cam vreo 150 de creativi în domeniul ăsta, incluzând aici și unii care au deja magazine proprii, care în general nu vor să acceseze târguri pentru că dintr-un motiv sau altul nu li se pare util, deși cred că e păcat că nu fac acest pas spre un eveniment care, punctual, în două zile aduce 2500, 3000 de oameni și care vin clar pentru piele (pentru că noi asta facem, facem evenimente concept). Când faci un eveniment concept, vorbești clar despre acel domeniu. Doar “Marché de Noël” este cu cadouri de designer, dar “Autor” și “Materia” sunt două evenimente concept. Omul când vine în eveniment, știe că vine pentru piele, nu a venit și pentru un vintage, nu a venit și pentru o fustiță, adică vine clar pentru creație în piele și momentan la “Materia” made in RO. Și atunci eu cred că și ei ar trebui să aibă un fel de deschidere față de cineva care i-a pus în scenă. În România, se creează și se produce în piele. Este foarte important să facem statement de acesta. Dacă nu o fac alții pentru tine, dacă nu o fac ministerele, dacă n-o face industria, dacă nu o fac oamenii plătiți, tu trebuie să-ți asumi cu cei 3,5,10 oameni care sunt pe lângă tine, că vor vorbi despre asta până ce, mai mulți oameni vor afla și vei aduce încet, încet pe fața lor acest lucru care, altfel poate să dispară.

SRS: Tu ți-ai asumat foarte mult și cumva, cred că zona artiștilor sau mai exact artiștii și din zona de bijuterie și din zona, mai nou, piele, practic “Marché de Noël”, îi ajută foarte mult pe artiștii români, vorbim de artiști care chiar vor să trăiască din ceea ce fac, din ceea ce creează. De ce ai ales să faci singur și fără niciun ajutor din partea statului? Cât de ușor ți-a fost, cât de greu ți-a fost? Urmează întrebarea retorică, până la urmă… știm toți cred.

DP: M-aș bucura să fiu susținut și să vină cineva și să spună: “Eu am stat pe la Ministerul acesta vreo 15 ani, am făcut puțină cercetare când am avut și chef și timp și am văzut, așa, că ceva se întâmplă cu voi, că sunteți longevivi, nu ați început un eveniment, ați făcut tam-tam și-apoi după o ediție, două, v-ați apucat de altceva. Și-am văzut, așa, că sunteți serioși de felul vostru, haideți la o discuție, că până la urmă sunteți niște oameni creativi și dacă e să ne lăudăm când facem capitală culturală un oraș, nu ne lăudăm cu industria care o să fie ea, că nu o să ducem oamenii ăia să viziteze fabrici și uzine, o să-i băgăm în teatre, în cinematografe, în galerii de artă, într-o arhitectură specială, într-un centru istoric renovat și o să-i ducem la evenimente cu creativi, unde eventual acești oameni pe care noi vrem să-i convingem că România este o țară mișto vă spune: “nu știam că voi faceți chestii de genul ăsta, în centrul-estul-puțin la capătul lumii pentru noi.”” Ce atuncea da, m-aș bucura mult să vină cineva din zona aceasta de industrie, minister, ș.a.m.d. : “Păi hai că, cred că vă ajutăm cu ceva. Ia ziceți măcar, de ce aveți nevoie? Vreți bani, bani nu avem să vă dăm dar hai că vă dăm altceva, vă dăm expunerea.” Vine Primăria Bucureștiului zi și zice: “voi sunteți așa cam, singurul eveniment mai serios, văd că și internațional și că mai sunteți și de vreo 8 ani de zile și aveți și consecvența și vorbiți serios și aveți imagine frumoasă, ia să vă dăm noi niște spații de expunere, de publicitate moca, că tot le deținem, noi dăm aprobările astea.” Nu, nu se întâmpla asta ce vrei să fii onest: nu știu dacă se va-ntâmpla. Aș vrea să audă cineva ce spun acum și să spună: “Te-ai înșelat” și să vină să zică: “uite mă, eu știam de tine dar acum că am auzit că ai nevoie, vin și-ți dau”. Nu există preocupare pentru asta și nu vreau să critic aici pentru că, dacă se întâmplă ceva, eu cred că trebuie să ne asumăm cu toții. Dacă avem o conducere guvernamentală de un anumit tip este o chestie pe care, noi toți care stăm în seara asta, trebuie să ne-o asumăm, într-un fel sau altul dar, trebuie să ni-o asumăm. Indiferent că am votat sau nu, noi trebuie să ne-o asumăm. Așa aveam și eu: “băi m-am apucat de chestia asta, nu pot să mă apuc să dau vina pe cine vad dup-aia să mă lamentez și să mă și las, eventual”. Trebuie să îmi asum că fac ce-mi place. Dacă nu îmi asum asta, s-ar putea să am probleme.

MATERIA - targ de design in piele, editia #2 — with Poseta.ro at Grand Hotel Du Boulevard.

MATERIA – targ de design in piele, editia #2 — with Poseta.ro at Grand Hotel Du Boulevard.

SRS: Cred că ți-a asumat foarte bine și faci foarte bine ceea ce faci, slavă Domnului că se poate și altfel…

DP: Trebuie să-ți placă foarte mult, nu știu cum să spun asta într-un mod delicat. Eu în general nu mă plâng, am învățat să mă laud mai mult în ultimul timp și să spun lucruri concrete care se întâmplă dar, în general, încerc să nu mă plâng dar, provocările există și una dintre cele mai mari provocări care a existat de-a lungul timpului și poate a fost o temă și pentru mine și se mai diminuează karma aici, este necesitatea unui spațiu potrivit pentru astfel de evenimente. Pentru că un astfel de eveniment are o anumită amploare, tu nu poți să-l organizezi oriunde, la fel ca și “Romanian Design Week”, la fel ca și “Art Safari”, la fel ca și alte evenimente de genul ăstuia, evenimente minunate care încearcă să facă exact în zona lor, niște lucruri de poziționare, de educație ș.a.m.d. Nu poți să le scoți din centrul orașului, nu poți să le duci la marginea Bucureștiului să zic: “Veniți aici pentru că am găsit un spațiu foarte mare, generos cu lumină multă.” Oamenii au totuși, o anumită zona de confort, vor să iasă și la o cafea, să-și îmbunătățească stilul de viață, nu vor să călătorească 1/2 de oră, o oră până la marginea Bucureștiului ca să… și atunci, în centrul Bucureștiului cum sunt puține spații, există tot timpul o provocare în a găsit noul spațiu disponibil pentru eveniment gen “Autor”, “Romanian Design Week”, “Art Safari” cum am mai spus, “Materia”, “Noel”, “Made din RO”, toate.

SRS: Ce urmează după “Materia”? Te oprești sau continui?

DP: Eu încerc să merg așa, cu aceiași intuiție pe care am avut-o tot timpul adică, știu că nu aș insista niciodată prea mult într-o zonă care știu că nu ar merge deși, cumva, totuși am ales să accesez domenii și contexte care au funcționat. Deci, undeva, ceva acolo a fost totuși bine, de a funcționat. După “Materia” noi ne apucăm imediat de “Autor”, că nu este răgaz. “Materia” este la doua ediție pentru că, mie experiența mi-a dovedit ca a face la început un eveniment, doar o singură dată pe an e cu dus și întors adică, totuși este un eveniment în creștere și de asta repet din nou, este weekend-ul viitor, dragii mei, știu că ne ascultați foarte mulți, veniți la acest eveniment, este în buricul târgului la Universitate, pe Bulevardul Elisabeta, lângă Cercul Militar, este o clădire superbă, renovată, privată dar care ne-a primit acolo, nu pe degeaba dar, ne-a primit și am semnat contract cu ei de anul trecut. Ideea este că, se întâmplă două zile și am reușit să facem o selecție minunată de oameni care lucrează în piele și care toți, au muncit ca nebunii, să aducă cele mai frumoase obiecte în aceste două zile, exact sîmbătă și duminică. Deci, noi o să continuăm așa până prin mai, pe la final cu evenimentele noastre și vara trece pe un tip de mood.

SRS: Dacă nu ați reținut adresa, puteți să căutați pe pagina de Facebook “Materia” și acolo aveți toate detaliile. Deci, nu mai ai gând de alt târg, cu alt specific.

DP: Sincer, nu. Dacă bați… undeva (SRS: “mă gândesc la fotografiile”), (râd împreună).

SRS: Un târg de fotografie. Crezi că piața românească este pregătită?

DP: Eu aș vrea să aduc un compliment pieței românești și să spun că piața din România este pregătită pentru orice și că expriența celor opt ani de zile în care eu am făcut târguri, da, mai concept, mi-a dovedit că orice se poate vinde. Și asta implică foarte multe resorturi, de la tine ca și creativ, cum știi să vinzi (până la urmă obiectele nu se vând singure), cum știi să promovezi, în fine… nu este o problemă de bani și aici pot să fac o paralele și în artă, eu m-am convins, nu este o problemă de bani sau de audiență, este o problemă de a găsi momentul, contextul și a face conexiunea. Dar, ca să revin, cred că orice se poate vinde, dacă e să o punem așa. Și-n România există un public pentru fiecare domeniu, poate nu foarte numeros, dar există iar tu trebuie să-ți calibrezi evenimentul, dorințele și nevoile în viață în funcție de zona în care te duci. Dacă te interesează banii și nah, asta te interesează, nu este nimic greșit, sau doar ei te interesează, te vei duce tot timpul spre o zonă în care banii curg într-un anumit fel. Dacă te interesează să le combini, probabil vei face ceva care să le combine, să fie și sufletul tău mulțumit și să-ți fie și bine. Pentru mine este un business, clar, a face aceste evenimente, nu neg acest lucru. Mi-am setat lucrurile în viață în așa fel încât să pot să ating o zonă de relaxare care pe mine mă face normal la cap și pot să stau frumos de vorbă cu oamenii, că până la urmă asta este, o-ntâlnire în fiecare zi și în special în cele două zile de târg când mă-ntâlnesc cu mulți mulți mulți oameni. (râde)

SRS: Sper că și emisiunea din această seară a fost tot o întâlnire (DP: “a fost minunată”), îți mulțumesc pentru că ai acceptat invitația mea și pentru toate veștile bune pe care ni le-ai dat în această seara.

DP: Eu vă mulțumesc foarte mult pentru ocazia și pentru acest mod minunat de a transmite niște mesaje și le mulțumesc tuturor celor care au ascultat.

Cu promisiunea că o să ne mai revedem în weekend la “Materia” (DP: “vă aștept cu drag” târgul de design în piele, îți mulțumesc încă odată. Dragii mei, aici se încheie și emisiunea din această seară. Vă reamintesc că, înregistrarea acestei ediții, o veți putea găsi începând de mâine după-amiază pe site-ul smartfm.ro, secținea Podcast. Sunt Steluța Roșca Stănescu și vă mulțumesc că ați stat lângă noi, în ultimele două ore. Să aveți o noapte minunată!