Bună seara, dragii mei. E din nou luni, e din nou “Artă prin gaura cheii”. Sunt Steluța Roșca Stănescu și mă bucur să vă regăsesc la această oră pe frecvența Smart FM un radio cu emoție. Așa cum v-am anunțat încă de ieri, pe pagina de Facebook – “Artă prin gaura cheii”, în această seară vom auzi povestea unui muzeu și multe alte istorii fascinante, chiar de la cel care le-a făurit, de la Sorin Ilfoveanu, unul dintre seniorii picturii românești. Pentru iubitorii operei lui am pregătit și o selecție de lucrări semnate Sorin Ilfoveanu, selecție pe care am publicat-o cu puțin timp în urmă pe pagina de Facebook a emisiunii. În călătoria din această seară vom fi însoțiți și de muzica pregătită de colegul meu, Cătălin Roșioru. Să fim creativi, să fim smart, să fim noi.

Muzeul Ilfoveanu și istorii cu farmec - INTERVIU cu pictorul Sorin Ilfoveanu

by STELUȚA ROȘCA STĂNESCU | ARTĂ PRIN GAURA CHEII, la SMART FM

FUNDAȚIA CULTURALĂ ILFOVEANU – O INIȚIATIVĂ INEDITĂ LA PITEȘTI

SRS: Biografia și experiența lui Sorin Ilfoveanu este foarte greu de prezentat pe scurt. Recunosc, mie îmi e greu să o fac, așa că, în această seară am ales să vă fac cunoștință cu el în două moduri: primul, prin cuvintele lui Radu Boroianu – important om al culturii românești, până de curând președintele Institutului Cultural Român, care spune așa: “Sorin Ilfoveanu, îmi pare a fi dintotdeauna și din viitor; arta lui este fără vârstă, mistică, înțeleaptă; da, de aceea artistul e calm și relaxat în atelierul său, înțeleptul se simte la el acasă; mistica lui nu îndepărtează, înțelepciunea lui nu complexează; faceți efortul de a vi-l apropia; veți vedea, cu el împreună, totul pare simplu… ca viață.”

Al doilea mod, pe care l-am ales pentru a încerca să vă dezvălui cât mai multe din personajul Sorin Ilfoveanu, este dialogul pe care îl vom avea în această seară, aici, la emisiunea “Artă prin gaura cheii”. 

Bună seara, Sorin Ilfoveanu. Bine ai venit în studioul Smart FM!

Sorin Ilfoveanu: Bună seara Steluța, mulțumesc pentru invitație!

SRS: Sorin Ilfoveanu, în primul și-n primul rând, aș vrea să începem cu subiectul care a născut ideea interviului din această seară, și anume, cum îmi place mie să-i spun Muzeul Ilfoveanu. Este vorba de Fundația Culturală “Ilfoveanu”, recent deschisă, chiar de Înălțare, la Pitești, unde a fost inaugurat spațiul expozițional al acestei fundații culturale “Ilfoveanu”. O-ntâlnire fericită între o familie de artiști și un om de afaceri, mare iubitor de artă.

Cum a luat naștere și ce reprezintă această Fundație Culturală “Ilfoveanu”?

Sorin Ilfoveanu: I-o datorez prietenului și colegului meu de școală, domnul Gheorghe Badea (“Dode” cum îi spun eu), de care, fiind apropiat încă de pe băncile școlii și mai târziu, când el, după terminarea facultății, devenind Directorul la Pitești, la subansamble auto, apropiindu-se de mine, devenind un colecționar și datorită regretatului Simion Săpunaru, Directorul General al “Dacia Pitești” pe vremea aceea. Ne-am apropiat și acum, cred că, vreo 10 ani dacă nu mă înșel, i-am spus că, în momentul când va găsi un spațiu prielnic pentru a-mi pune o parte din lucrări, să-mi spună și să facem amândoi, plecând de la fundația pe care am văzut-o la Barcelona (fundația lui Antoni Tàpies – mare pictor spaniol) …Plecând de la aceea fundație, am gândit că ar fi bine ca, la o anumită perioadă, să-mi adun o parte din lucrări, care să aibă un statut, hai să zicem, nu de muzeu, să aibă un statut de galerie permanentă. Timpul a trecut și acum vreo doi ani de zile mi-a zis: – Uite, cred că am un spațiu pe care îl pot oferi pentru această fundație. M-am bucurat foarte mult când am aflat că este vorba de fosta baie comunală din orașul Pitești, care este aproape de Liceul “I.C. Brătianu” (unde eu am urmat cursurile, din clasa întâia până în a XI-a), lângă teatrul din Pitești, un loc central, o clădire pe două nivele. M-am bucurat că s-a gândit să ofere acest spațiu pentru fundație. Într-un an și ceva, cu arhitecți și cu un grup de constructori, am pus la punct toată clădirea pentru a putea fi expuse lucrările acolo, iar acum două, trei săptămâni, dacă nu mă înșel, am inaugarat această fundație, care de fapt este un loc – la un etaj lucrările mele și ale sculptorului Adrian Ilfoveanu și o expoziție permanentă. Lucrările sunt evaluate și gândite de a avea un stadiu permanent acolo, un etaj 1, în care are Ana Ilfoveanu, soția mea, cu Nicu – fotografie și deasemenea, la ambele etaje sunt sculpturile lui Adrian, iar la parter o librărie – Piteștiul am aflat că nu are decât o singură librărie prin centrul orașului, dar și aceea este improprie – o cafenea, căreia i-am pus, la ideea fiului meu, denumirea “Levant”, care se leagă cu lucrările de la etajul 2 din seria “Levant”, pe care eu am început-o acum vreo trei ani de zile. O sală de spectacol multifuncțională pentru teatru, proiecție de film, muzică, recitaluri de poezie și de asemenea un spațiu pentru ateliere de învățat copiii să deseneze, să facă și alte activități, unde să se simtă în largul lor. Cam în felul acesta este structurată toată această fundație culturală, care sper să fie un loc viu, să devină un loc de interes pentru orașul Pitești.

SRS: Clădirea este foarte frumoasă, am fost acolo la deschidere. Este spectaculoasă, se află într-adevăr, în centrul orașului Pitești, mai exact pe strada Armand Călinescu numărul 2. Vă sfătuiesc și pe voi, dragii noștri, cei care ne ascultați, dacă de astăzi începând, oricând în această vară, în acest an, în anii viitori aveți drum prin Pitești, opriți-vă să vedeți clădirea și spațiul Fundației Culturale “Ilfoveanu”. Este un loc extrem de frumos, foarte bine gândit, foarte bine făcut și spectaculos prin lucrările expuse, lucrări, într-adevăr, ale întregii familii Ilfoveanu. De ce Pitești?

Fundația Culturală Ilfoveanu

Sorin Ilfoveanu: Fiindcă, prietenul meu este din Pitești (râd împreună). El a avut și are aceste posibilități materiale de a face ce a făcut. Fiindcă Piteștiul este locul unde eu am copilărit și am făcut liceul și m-am reîntors după terminarea facultății. Am fost crescut de bunica mea în acel loc. După ce a murit bunica, am revenit în București, ne-am mutat în București definitiv. Piteștiul este aproape de Rădești, unde în ’85, după expoziția de la Muzeul de Artă, mi-am luat o casă de vară, într-un loc la jumătatea drumului dintre Pitești și Câmpulung Muscel, unde eu m-am născut și am copilărit vreo cinci ani. Mergeam vara cu bunica mea.

Fundația Culturală Ilfoveanu

SRS: Sorin Ilfoveanu, te-ai născut în Câmpulung și ai copilărit în Pitești. Cum a fost copilăria ta?

Sorin Ilfoveanu: Eu am fost crescut de bunica mea de la trei ani. Am avut o copilărie fericită, ca orice copil, cu toate că era o perioadă mai grea în timpul acela, dar lipsurile nu le-am simțit, fiindcă bunica a știut să mi le ascundă. În fiecare vară mergeam la sora bunicii mele, care stătea în Câmpulung Muscel – soția generalului Costescu – la casa ei din Câmpulung… și petrecem toată vara la Câmpulung. De atunci am și rămas cu o amintire foarte plăcută despre Câmpulung și despre acele locuri, unde mă jucam… fiind un oraș, mai ales pe vremea aceea, foarte curat și cu o climă foarte bună. Am crescut și am făcut Liceul “I.C. Brătianu”, din clasa întâia până în clasa a XI-a, ține minte… am crescut într-o căsuță pe strada Trivale, care era o stradă importantă în Pitești, lângă pădurea (SRS: lângă pădure, da.) …lângă Padurea Trivale… și, nu-ți ascund că, de multe ori, cam toată ziua mi-o petreceam în marginea pădurii. După care, o întâmplare nefericită ne-a dat afară din casa aceea și am fost strămutați pe strada Rahovei, la o casă să tip vagon, în care erau trei familii de profesori… pe noi ne-au băgat într-o bucătărie a casei… dar și acolo, am stat lângă o mare grădină careia i se spunea Grădina Ortopan, unde mai târziu s-a construit stadionul din Pitești. Am petrecut clipe foarte frumoase, pe care nu o să le uit niciodată, cât voi trăi… acele momente și acele seri petrecute în Grădina Ortopan. Orașul Pitești, fiind un oraș pe 3 nivele, noi eram nivelul de sus… și se vedeau toate dealurile de la Ștefănești… se vedea Vila “Florica” a lui Brătianu…Cam în felul acesta.

“Eram foarte puternic impresionat de Van Gogh și cam de toată perioada aceea, desenele și pictura lui m-au influențat”

SRS: Când ai înțeles că artele, și în mod special pictura, vor fi alături de tine pentru tot restul vieții?

Sorin Ilfoveanu: Pe mine m-a remarcat profesorul Guță, de la Liceul “I.C. Brătianu”. Era o pleiadă de profesori din cele două războaie, profesori de mare clasă… și la desen îl aveam pe tata Guță, cum spuneam eu, care între altele, vreau să-ți spun că a terminat Belle Arte la Paris. Nu era orice profesor de desen. I-a plăcut cum desenam, i-a zis bunicii mele să aibă grijă de mine, că poate voi face ceva pe această… (SRS: vă plăcea să desenați…desenați mult.). Desenam de mic, în cărțile pe care le citeam îmi plăcea să desenez… m-a dat, în paralel de școală… Liceul “I.C. Brătianu” era un liceu teoretic, liceu foarte serios în care se învăța carte. M-a dat la o școală populară de artă, unde am învățat să desenez, și în felul acesta m-am apropiat de pictură, de desen, spre sfârșitul claselor a IX-a, a X-a, am început să am și cărți de artă. Țin minte, c-avem pe noptieră Van Gogh din colecția “Schira” și un Ciucurencu… și eram foarte puternic impresionat de Van Gogh și cam de toată perioada aceea, desenele și pictura lui m-au influențat… mergem să fac peisaj singur, la marginea “Trivale”. După care, m-am apucat serios de studii, aveam o mapă mare de desene… și s-a întâmplat să existe și în viața unui artist, momente și întâmplări fericite, care nu au legatură cu… care sunt în afara lui. Una dintre aceste întâmplari a fost că, vecinul casei noastre de pe Rahovei, era fratele pictorului Pacea. Era un inginer horticol (el a făcut toate parcurile din Pitești). Bunica a aflat că fratele lui este pictor în București, s-a dus la el și i-a zis că pictez. Atunci, el m-a trimis la Iancu Pacea cu o mapă de desen – asta era în clasa a XI-a, deci, mai aveam un an și dădeam la facultate. A rămas impresionat de ce făceam, mi-a zis că, dacă ar fi după el, m-ar păstra la el în atelier, dar eu trebuie să fac Facultatea de Arte – pe atunci, la Facultatea de Arte se intra foarte greu, erau vreo 6, 7 locuri. Datorită lui în mare parte, am reușit să intru la facultate. Și, printr-o altă întâmplare fericită (la pictură locurile erau limitate, veneau din toată țara… la grafică, unde am dat eu, se intra la fel de greu… se intra greu la toate secțiile) …și întâmplare a făcut ca, una din fete (care era fata nu știu cui, nu-i mai țin minte numele) trebuia să intre. Și atunci, ca să nu pară așa vizibil, ne-a făcut balotaj cu vreo 4, 5 dintre noi și am intrat și noi. Aceast a fost norocul (râde)… prima a fost cu vecinul nostru, fratele lui Pacea, și a doua, această întâmplare cu fata de care am povestit. Și am intrat în anul I la grafică, după care, în anul doi m-am mutat la clasa Maestrului Baba. Am avut marele noroc să-l am profesor și să-i am în același timp colegi de școală pe Ștefan Câlția, Sorin Dumitrescu, pe Mihai Cismaru – o clasă care, spun eu, a fost una din casele ale… (SRS: O generație de aur, cum se obișnuiește să se spună.) Nu știu dacă de aur… noi stăteam toată ziua în școală, de dimineață până seara, lucram și se pare că dintre noi… au ieșit. (SRS: Deci, bunica a avut o influență bună…) …bună, și m-a și susținut foarte mult. Adică, din puținul ei, avea o pensie… a reușit să mă crească, să mă educe și…(SRS: Dar, a avut această deschidere și lipsă a fricii de a-și lăsa nepotul să facă o meserie care…) …niciodată nu s-a îndoit de ceea ce făceam. Asta m-a încurajat foarte mult, m-a încurajt să fac ceea ce-am făcut și a fost, se pare… adică, nu a intervenit cu nimic în sensul de a mă opri să fac ceea ce am de făcut. Se vede că și diferența de… fiind mai în vârstă (a murit la 90 și ceva de ani)… având o înțelegere pentru această meserie, fiind susținută și de profesorii pe care i-am avut și care vorbeau frumos de ceea ce făceam eu în perioada aceea.

Pictură semnată Sorin Ilfoveanu

VIAȚA DE STUDENT LA ARTE ȘI MAESTRUL CORNELIU BABA

SRS: Am ajuns în momentul în care, Sorin Ilfoveanu ajunge să studieze pictura la, acum Universitatea de Arte din București, pe vremea aceea Institutul de Arte “Nicolae Grigorescu”. Devii elevul lui Corneliu Baba. Cum era să fii student în acea vreme?

Sorin Ilfoveanu: Toată ziua stăteam în atelier și lucram. În afară de primii ani, când aveam și cursurile teoretice – și aici am avut noroc să prind o pleiadă de profesori: Schileru, Mânzeti, până la Horia Teodoru, respectiv… profesorul de gravură, care fost Iuga. Stăteam și lucram toată ziua. Dimineață lucram, mergeam la cursuri după masă, ne întorceam și lucrăm în continuare. A fost o perioadă… deci, am intrat în ’64 până în ’70 – 6 ani era atunci Institutul de Arte Plastice. Primii doi ani am aprins și niște cursuri de “Istoria Artei” cu Moraru… cu profesori de care nu vreau să mai știu. Adică, erau pe o artă realist – socialistă sovietică, cu influențe, de astea, sovietice în artă. Dar, în atelier noi făceam ce voiam. Și mai ales, am avut norocul cu Profesorul Baba, care era un profesor cu totul special.

SRS: Cum era Corneliu Baba?

Sorin Ilfoveanu: Asta am spus-o cred (râzând)… cred că am spus-o de 100 și ceva de ori. Era un profesor special, în sensul în care, nu intervenea niciodată în ceea ce făceai. Îți povestea, îți vorbea, te învăța ce înseamnă să fii artist… arta nu înseamnă numai să știi cum să pictezi. Nu punea niciodată mâna pe lucrare sau mâna pe pensulă pe lucrarea ta. Ne ducea spre o lume a artei pe care noi nu o știam. Știam de arta impresionistă, o artă în care artistul trăia în suferință mai mult. Era și teoria că artistul trebuie să sufere, să creeze… și mințiți chiar, că Luchian a suferit. Luchian a suferit de boală, n-a suferit din cauza… chiar fac o mică paranteză (Luchian a trăit foarte bine, din moment ce-și permitea, din banii pe care îi câștiga din pictură, să organizeze bătăi cu flori “La Șosea”. Erau bani mulți ca să-ți permiți asta.) Revin. Și Meșterul Baba ne-a adus spre lumea artistului, care avea casă, atelier, pivniță cu vinuri… era artistul boier; gen la noi, Pătrașcu, Paladi, în altă parte Vermeer. Ne-a deschis o fereastră spre pictura marilor maeștri, începând cu primitivii italieni și ajungând pâna la pictura olandeză. Mai avea darul de a ne primi în atelier și unde organiza seri de muzică. Îi plăcea foarte mult Enescu, ne lua la COȘCA oamenilor de știință unde ne prezenta Moisil, el fiind și membru în Academie, era coleg și stătea la masă cu academicieni și ne prezenta pe noi, câțiva… noi eram mai mulți în clasă. Avea o afecțiune pentru câțiva dintre noi, ne prezenta ca fiind niște… devenind… vom deveni niște pictori, ceea ce pentru noi a semnat foarte mult, că ne încuraja să facem. Asta era cel mai important. Te punea în starea de-a face, ceea ce e cel mai important la relația dintre profesori și studenți.

SRS: Ce a urmat după terminarea facultății?  

Sorin Ilfoveanu: După terminarea facultății, chiar în ziua când am luat repartiția la Muzeul de Artă din Pitești, m-am și căsătorit cu Ana. Chiar în ziua aceea m-am căsătorit, pe urmă a venit directorul muzeului și mi-a dat…atunci se dădeau repartiții, trebuia să stai trei ani la locul unde erai repartizat. Și am fost la Pitești, eu dorind să merg la Pitești ca să am grijă de bunica, să fiu lângă bunica. Și am stat vreo doi ani de zile ca muzeograf, am făcut Muzeul de Artă din Pitești împreună cu colegul meu Virgil Poleacu, după care, având posibilitatea de a câștigă o bursă a Uniunii Artiștilor Plastici… pe timp de un an se dădea acea bursă. Am câștigat bursa si nu am mai lucrat pe perioada bursei la muzeu. Atunci mi-am zis că trebuie să mă hotărăsc: ori lucrez și las totul, ori nu mai fac nimic. Și atunci am hotărât, mi-am dat demisia și m-am apucat de lucru. Și atunci am stat în atelier și m-am apucat de lucru. A fost o mică pauză, deja se născuse Adi. Greutățile erau mari pe vremea aceea și mi-am luat niște ore la Liceul de Artă, am fost și profesor vreo doi ani de zile cu întreruperi, după care am plecat și de-acolo, și de acolo mi-am dat demisia (râde). Am stat apoi, numai în atelier și-am lucrat.

SRS: Rădeștiul a apărut atunci, în acea perioadă?

Pictură semnată Sorin Ilfoveanu

Sorin Ilfoveanu: Rădeștiul a apărut mai târziu, după anul 1985. Deci, din anul ’80 eu am… a murit bunica, am venit în București, m-am mutat în București datorită tot unei întâmplări fericite, am fost cooptat într-o echipă de restaurare a Palatului Ghica Tei, și din ce bani am câștigat acolo și prin cunoștințele pe care le-am avut… așa, ca poveste frumoasă… bine, lucrurile sunt mai ample și mai complicate. La Pitești l-am cunoscut pe Dincă, care devenise primar și care ne-a sprijinit să facem fresca teatrului din Pitești. Am făcut-o împreună cu Stefan Câlția. Pe urmă, revenind în București și el fiind aicea Primarul Bucureștiului, am venit și i-am spus că aș vrea să mă mut în București. Și atunci mi-a dat o hârtie (atunci n-aveai voie să te muți dacă nu aveai buletin de București) pe timp nelimitat și voie să-mi cumpăr apartament în București. Am cumpărat pe Moșilor un apartament și așa m-am așezat în București.

După ce am avut expoziția de la Palatul Regal din ’85, cunoscându-l pe Simion Săpunaru la Pitești (el și-a luat o casă la Rădești)… eu am lucrat acolo vreo două-trei veri cu toată familia… mi-am zis că trebuie să am casa mea, să am o casă ca la Câmpulung Muscel, casa Tantii Sofi, sora bunicii mele. Am găsit o casă în Rădești, între dealuri, părăsită de vreo 10 ani, și am cumpărat-o. De atunci, din ’85, îmi petrec sfârșiturile de săptămână și toate verile acolo.

SRS: Cum este Rădeștiul lui Sorin Ilfoveanu?

Sorin Ilfoveanu: Rădeștiul este un sat plin de coline, de pe toate laturile. Dacă te urci pe o colină, vezi și în dreapta și în stânga. Același peisaj, dar din unghiuri diferite, foarte spectaculos. Ca poziționare, este o climă extraordinară. Vara, când în București sunt 30º, acolo trebuie să-ți pui un pulover… dimineațal. Este un loc de care ne-am atașat foarte mult, unde am construit foarte mult până acum 2, 3 ani, când m-am oprit și le-am zis și la băieți că, nu mai fac nimic, mă ocup numai de mușcate… gata (SRS râde). Casa era simplă, am făcut un atelier, am pus pomii… am făcut ce face un om (SRS: ce face un gospodar la casa lui). Și în același timp, am mai cumpărat și lângă casă încă vreo 5.000 de metri, pe care i-am dat lui Adi, care a făcut o grădină cu un lac… asta poate să vă povestească el. Poți să-l inviți să-ți povestească el despre acel loc. Lui Nicu, i-am luat și lui un loc vizavi de casa unde stăm noi. El este un loc, care e legat de ceea ce eu am lucrat în anumite perioade: peisaje. Și multe din personajele mele sunt din acel loc, eu făcând și desene și fotografie după ele… dup-aceea, în atelierul din București, eu nepictând acolo…  desenând și făcând culori pe culoare de apă, nu culoare de acril sau ulei, cum am pictat într-o perioadă de până în ’80 și ceva.

Pictură semnată Sorin Ilfoveanu

PROFESOR – RECTOR – DECAN

SRS: După căderea comunismului în 1989, Sorin Ilfoveanu este chemat de către studenții de la acea vreme ai Institutului de Arte “Nicolae Grigorescu”, să preia șefia catedrei de pictură. Devine Decanu Facultații de Pictură, iar între 2004 – 2006, preia conducerea întregii universitați, devenind Rectorul Universitații Naționale de Artă – București. 

Sorin Ilfoveanu, care sunt diferențele dintre Institutul de Arte, făcut atunci când erai student, UNArte în perioada în care ai fost profesor și UNArte condus de tine?

Sorin Ilfoveanu: Diferențe… nu pot să-mi dau seama acuma… fiindcă noi avem totuși în institut, o mare libertate. Făceam cam ce voiam. De exemplu, eu am lucrat la lucrarea de diplomă cam un an și ceva (anul șase era pentru lucrarea de diplomă)… și nu mi-a ieșit. Și atunci, Meșterul Baba mi-a zis: – Ce lucrări ai (a venit la atelier)? Mi-a zis: – Ce lucrări ai? Eu aveam vreo 7, 8 lucrări, naturi statice. Pe alea mi le-a pus în locul Lucrării de Diplomă… și am luat 10. El și dădea note foarte mari. Toți rămâneau surprinși când vedeau că ai luat nota 10. Nimeni nu-și permitea să vină în atelier să-ți spună: – Pictează așa. Eram membri ai Uniunii Artiștilor Plastici și aveam multe avantaje pe vremea aceea. Eu am intrat cu Câlțea foarte devreme. Am reușit să trăim din împrumuturi ale Uniunii, care să dădeau lunar… acei bani erau împrumuturi, trebuia să-i restituim. Dar reușeam, de exemplu, să întreținem o familie. Împrumutul era ca un salariu al unui… ca muzeograf aveam un salariu mai mic decât împrumutul care mi-l dădea Uniunea. Uneori, luam și câte două împrumuturi pe lună, deci, puteam să trăim și să lucrăm. În primul rând, acest lucru era cel mai important. Datorită colecționarilor (pentru că am intrat în atenția coleționarilor imediat după facultate) am reușit să fiu independent și să fac ceea ce am voit în atelier. Fac o mică paranteză. Puteai să câștigi foarte bine, dacă făceai comenzile sociale. Niciodată n-am făcut comandă socială, fiindcă n-am simțit că…

SRS: Ce însemna comandă socială?

Sorin Ilfoveanu: Acea perioadă era foarte bine susținută de stat. Erau bienale anuale. De exemplu, Bienala era de două ori pe an, se ținea la Dalles (era una dintre cele mai importante săli de expoziții din partea asta a Europei), cu comenzi de artă realist-socialistă, și terminând în ultima perioadă cu portretele… Tovarășului. Toate acestea se plăteau de stat cu sume foarte bune. Așa, ca mică paranteză, vreau să vă spun că o lucrare, care era cu portretul cuplului prezidențial, era cam o mașină (SRS: Uau.). Deci, dacă făceai vreo două, trei lucrări (râzând)

SRS: Și de ce n-ai făcut?

Sorin Ilfoveanu: N-am simțit… n-am simțit că trebuie să fac asta. Plus că mai aveam o serie de colecționari care m-au ajutat, cumpărând lucrările mele, pe care le puneau în colecție. Acest lucru mi-a oferit un minim necesar de a trăi… cât puteai să trăiești, că nu se trăia bine (SRS: Se trăia cum se trăia pe vremea lui Ceaușescu.). Exact, da. (SRS: Doar că aveam senzația că trăim unii mai bine sau unii mai rău, dar…). Revin, nimeni nu venea și spunea că, dacă nu lucrezi sau nu faci lucrarea asta, nu mai ai atelier sau… absolut nimeni.

Revin la școala din acea perioadă, de mare libertate. După ’90, imediat, când m-au chemat studenții (nu m-au pus șef de catedră – am stat vreun un an și ceva)… am fost chemați foarte mulți artiști din generația mea, din școală… chiar anul acela, erau pictură și sculptură, și profesorii au fost chemați de studenți… eu am rămas surprins, că am primit de vreo trei telefoane. Prima dată când mi-a zis un student că: – Vrem să veniți profesor; …mi-am zis că ăsta glumește (SRS surâde)… vrea să vin eu profesor la școală… ce să caut eu acolo.

Pictură semnată Sorin Ilfoveanu

A doua oară, iar a insistat și a treia oară, m-am dus să văd despre ce e vorba. Și a fost o perioadă absolut fantastică, de-o agitație și de …profesorii vechi erau puși într-o parte a sălii, amfiteatrul de la Institutul de Arte și Universitatea de Arte de atunci, iar noi, implicați de studenții care voiau să venim… eram un grup mai mare așa… în partea stângă a amfiteatrului. Se crease o atmosferă… la care, la un moment dat, am spus: – Ia stai domnule, să văd ce pot să fac și eu. Am avut vreo 7, 8 studenți care au vrut să facă pictura cu mine. În momentul ăla am zis: – Bine, ce pot eu sa le spun? Am arătat ce fac… ei știau ce fac. Până în ’90, ultimii ani din ’80, se intra greu, erau două locuri. Într-un an se dădea la sculptură (spre exemplu unde a dat Adrian), erau un loc, aici la București, unul la Cluj pe an… Și dintr-o dată, s-a dat libertatea și au intrat câte zece, unsprezece. M-am gândit, ce pot eu să le spun. I-am chemat la atelier: – Asta fac eu; mulți știau… Și atunci mi-am dat seama, mi-am adus aminte de ce ne spunea Meșterul Baba, de ce avea în cap când ne învăța ce ne învăța. Mi-am dat seama că, nu trebuie să faci altceva, decât să îi pui în starea de lucru, de a face, fără să intervii, să ghicești cam care e drumul lui; să-l încurajezi să meargă pe drumul lui, fără să intervii cu bruschețe și să-i spui: – Așa trebuie. Însă, cel mai important din toate, din primul an, să învețe alfabetul. Adică, să studieze și să știe ce are de făcut. Dacă știe alfabetul, atunci poate să scrie. Nu poate să scrie, dacă nu știe alfabetul… scrisul fiind desen.

Pictură semnată Sorin Ilfoveanu

Da. Și am venit la școală, m-a prins… De exemplu, eu după ce-am terminat facultatea, am fost doi ani repartizat la muzeu, am fost funcționar, cu întreruperi și profesor, și până la urmă eram liber profesionist. Stăteam toată ziua în atelier. Plecam dimineață la opt și ceva și mă întorceam seara târziu. Dintr-o dată, am devenit un funcționar la stat și… Bine, a fi profesor la un Institut de Artă, ai o libertate. Nu trebuie să vii zilnic, între orele 8:00 și 14:00. Poți să-ți alegi… îl aveam exemplu pe Baba, care venea o dată pe lună la (SRS râde) …la corectură. Îl aveam pe asistentul nostru, domnul Lăzărescu, care era aproape zilnic cu noi in atelier. Meșterul venea o dată pe lună, stăteam de povești, de vorbe… venea cu o sticlă de whisky, cu culori… adică, era o altă atmosferă… ceea ce, noi am învățat… eu cel puțin, am învățat. Eu nu mergeam o dată pe lună, ci o dată pe săptămână… vinerea făceam corectură și mergeam și la școală. În felul acesta, am devenit un funcționar, fără voia mea. Mai erau și profesorii… studenții au avut un rol decisiv atunci.

Nu au fost de acord cu mulți profesori și atunci profesorii au plecat. Și atunci, a trebuit cineva să se ocupe cu organizarea în școală. Și așa am devenit Șef de catedră, Decan și mai târziu Rector, după ce a murit Mircea Spătaru, sculptorul Mircea Spătaru, care a fost Rector timp de 14 ani, imediat in ’90 până în 2014. Nu mai putea să fie Rector, pentru că legile din învățământ nu permiteau mai mult de două mandate. Între timp, se facuseră și noile legi în învățământ. Atunci, m-am gândit să candidez și eu pentru poziția de Rector. Am candidat și am și fost ales. Am ocupat funcția de Rector pentru doi. Am plecat apoi, pentru că nu m-am înțeles cu Ministrul Învățământului, care susținea că trebui să ai doctorat, că dacă nu ai doctorat nu poți să fii profesor. Când am devenit Rector, s-a pus în aplicare acea lege. Am reușit s-o amân doi ani pentru că, eu fiind ordonator de credit, nu putem să plătesc salariile la câțiva profesori… artiști renumiți: Mirel Zamfirescu, Napoleon Tiron, Buculei… nu te apuci la 60 de ani să-ți dai doctoratul (SRS: să faci doctorate… foarte corect). Puteau să facă doctoratul vocațional, pe meseria lor, dar nu în scris (SRS: Mie mi se pare o mare problemă in lege, povestea asta cu doctoratele.). Nu… cam toți și-au dat doctoratele… doctoratul vocațional poți să ți-l dai prin operă. Adică, când ajungi la o maturitate poți să susții prin operă. Noi am spus Ministrului Învățământului, care avea și un nume predestinat, Hărdău (de la Cluj). I-am și spus: – Domnule, Enescu nu scria cum cântă la vioară… așa și noi, cum să scriu eu cum pictez. Pictez. Dacă ceea ce pictez eu este bun, înseamnă că sunt bun și ca profesor, dacă reușesc… Aici e o problema. Arta de a fi dascăl… artist și a fi dascăl. Poți să fii dascăl, fără să fii un artist bun.

Poți să fii un dascăl bun și să fii și un artist bun. Sunt multe cazuri, cunosc foarte mulți profesori, care nu au fost artiști  importanți, dar care au fost foarte buni dascăli… te învățau meserie, fără să devină artiști cunoscuți, dar și profesori care au fost dascăli, artiști importanți.

Și în felul acesta, dacă am văzut că nu dorește să mergem în felul acesta, eu prelungindu-mi cu încă doi ani această lege, am plecat, mi-am dat demisia și m-am retras. De fapt, mi-am luat un an sabatic… trecuseră atâția ani, din 1990 până în 2006, 16 ani, aveam voie să-mi iau un an sabatic. M-am întors la școală și am simțit că nu mai merge. Și m-am retras în atelier, timpul pe care mi l-a luat ca Rector și ca Decan, mă cam oprea să lucrez, fiindcă era dimineața… îmi plăcea să ajung dimineața la atelier și atunci dimineața era importantă pentru mine. Ori, eu trebuia să fiu dimineața la școală, să fiu acolo, eram un funcționar. M-am gândit eu, dacă ajung după prânz la atelier… foarte greu a mers… vreo doi ani, mai ales ca Rector… am lucrat puțin și atunci am revenit în atelier, am lăsat totul și am spus: – Asta e, nu o să fac altceva, decât să stau să lucrez.

Pictură semnată Sorin Ilfoveanu

“Noi trăim acum o perioadă mai proastă în ceea ce privesc vânzările de artă.”

SRS: Cu atâta experiență de profesor, cum ți se par tinerii artiști de astăzi?

Sorin Ilfoveanu: Eu am avut 2 generații de artiști buni, care au o altă mentalitate. În afară de faptul că, unii dintre ei doresc să sară pragul, doresc să devină maeștri fără să, revin, fără să învețe elementele alfabetului, fără să învețe alfabetul… au această dorință de a se face cunoscuți, mult mai devreme decât e posibil. Dar asta este, pe de o parte… nu știu dacă e chiar așa de rău, dar se simte la unii. Alții, e un lucru care mie mi se pare nelalocul lui, când nu mai au respectul față de profesori. De exemplu, dacă vezi la un tânăr absolvent, acum spune că a absolvit Institutul… Universitatea Națională de Arte, nu spune cu cine… de parcă l-au învățat pereții. Și câțiva din foștii mei studenți: – Ia zi măi, tu cine ai făcut totuși… spune cu cine? Pentru noi era o mândrie să spunem că am făcut cu Maestrul Baba, profesorul nostru și… Însă, sunt exact ca și în timpul nostru. Există o lege nescrisă, într-o clasă nu poate să iasă mai mult de unul, doi artiști importanți. Există excepții. Dacă ai în clasă un student care ajunge un artist important, acest lucru este extraordinar. Dar, majoritatea au o altă libertate. În primul rând, au libertatea de a circula. Se fac cunoscuți acum, în afară. Noi nu aveam libertatea de a circula. De exemplu, eu am ieșit și cu Câlțea și cu Sorin Dumitrescu, de multe ori în străinătate cu expoziții. Niciodată n-am vrut să rămân, fiindcă aveam familie și nu simțeam. După trei săptămâni de stat acolo, se închidea totul și trebuia să mă-ntorc acasă. Eram legat de locul ăsta, nu știu din ce motive. Ziceam că aici este locul meu. Însă ei, au posibilitatea de a circula. Se duc, se întorc, vin. Au alte contacte, o altă libertate, pe care noi nu o avea aveam… această libertate, eram constrânși.

SRS: Își pot permite astăzi, artiștii de toate vârstele, să trăiască doar din vânzările prin galerii?

Sorin Ilfoveanu: În primul rând, noi nu prea avem galerii. Galeriile sunt foarte puține, noi trăim acum o perioadă mai proastă în ceea ce privesc vânzările de artă. Și nu numai noi… și-n Europa e o perioadă mai proastă. Nu știu dacă, între generații… poate să fie o diferență între generația mea și generația unui tânăr absolvent. El poate să vândă în afară. Contactele pe care le are prin galeriile din afară. Însă aicea, este un moment prost pentru a trăi din artă. Se vinde din ce în ce mai puțin, la sume foarte mici. Părerea mea este că acum, nu e un moment bun. Dacă nu te-ai așezat și nu ți-ai făcut lucrul tău, cu greu pot să-ți construiești ceva, să trăiești numai din artă. De acea, majoritatea dintre ei se îndreaptă spre multimedia, spre alte meserii, cu gândul de a se reîntoarce și mulți eșuează. Am cazuri de studenți, foarte buni, talentați care s-au îndreptat spre multimedia, spre presă, spre (SRS: publicitate) …publicitate. Multimedia nu-i și asta? (SRS: și..). A trecut un an, au trecut doi… asta este o meserie, pe care dacă nu o faci… Ea trebuie să devină un viciu. Adică, trebuie să o faci aproape zilnic, să nu treacă două-trei zile fără să lucrezi, că iți pierzi inteligența mâinii (SRS: ca orice meserie serioasă, de altfel) …ca orice meserie serioasă. E o meserie; pictura în primul rând, este o meserie.

SRS: Sorin Ilfoveanu, ce se întâmplă cu cotele artiștilor români?

Sorin Ilfoveanu: Cotele artiștilor români sunt cu mult sub cotele pe care ar trebui să le aibă. Foarte jos. În afara de Ghenie, care are o cotă care atinge ceea ce e normal să atingă, în general. Dar nu numai artiștii contemporani, în viață, și artiștii care sunt de patrimoniu, de la Luchian… nu poate să aibă 300.000 de euro maximum sau Tonitza… trebuie să aibă cel puțin 1 milion de euro. Valoarea unei lucrări de la noi este sub ce ar trebui să aibă opera unui artist. Bine, cota unui artist nu înseamnă că ia și banii. Fiindcă o lucrare prin casa de licitații, nu aparține artistului, aparține… se vând la mâna a doua sau a treia mâna a galeriilor, artistul ia și aproape 10% din cât apare la vânzare  la o licitație. Vorbesc de artiștii contemporani care vând. Însă, dacă mergi și te uiți pe cotele artiștilor care trăiesc în occident, ei sunt de la 400.000, 500.0000 de euro în sus, pe când la noi, maximul dacă îl atinge un artist, 10.000, 15.000 de euro. Vorbesc, rar să atingi așa. În rest, 1.000, 2.000 de euro pentru…

Pictură semnată Sorin Ilfoveanu

SRS: Sorin Ilfoveanu, ce este pictura?

Sorin Ilfoveanu: (râzând) …asta e o întrebare foarte grea. E o meserie.

SRS: Ce iubești mai mult, desenul sau pictura?

Sorin Ilfoveanu: Desenul. Desenul, în sensul… nu desenul pregătitor, desenul ca desen în sine, care e gândit ca o lucrare în sine. De aceea și seriile de desene pe pânze mari, pânze patinate cum le spun eu, pânza e albă și îi dă o culoare de ocriu așa, patină, până la desenele pe hârtie patinată, de asemenea pe o hârtie de gravură groasă, care îi dă o tentă de brunuri, ocruri pe care desenez și eu o gândesc ca și pictura. Elaborez mental ideea, și la început făceam mai multe variante de desen pe o hârtie japoneză, în perioada după ce am terminat facultatea. Lucram pe hârtie de orez japoneză care costa, dar îmi permiteam să iau două-trei, ca să rup două ca să rămână una. Când s-a scumpit atuncea, m-am uitat la hârtie și am zis: – Gata acum (râde), nu mai merge să… Și am trecut la un desen mai elaborat, desenul pe hârtie patinată, care te ajută, îți permite să revii peste, să elaborezi mai multe etape și să devină, aproape, ca timp de lucru ca la o pictură.

SRS: Există un public românesc pentru desen? Avem colecționari? 

Sorin Ilfoveanu: Există, da. Există colecționari și public… colecționari vorbesc, de desen. De la colecționarul Răduță… fostul Muzeu Pallady, astăzi Muzeul Melik… există, da. Din păcate, casele de licitații dau sume foarte mici pentru desene ale artiștilor mari, de la Pallady până la Meșterul Baba – mari desenatori. Însă, sumele sunt mult sub nivelul unui desen. Un desen poate să spună mai mult decât o pictură. Cu câteva linii, poți să spui mai mult decât cu o pictură elaborată.

Personajele și animalele din operele lui Sorin Ilfoveanu

SRS: Cine sunt personajele operei lui Sorin Ilfoveanu?

Sorin Ilfoveanu: Personajele mele sunt personaje reale, de la vânzătorii de flori. În general, personajele mele sunt însoțite de animale dintr-o simbolistică anume. Nu fac filozofie din relație dintre personaj și animal, insă ele, personajele care au existat, atât la Rădești cât și în perioada dinainte de Rădești, în Piața Amzei, vânzătorii de flori și mai târziu personaje împrumutate din operele scriitorilor, din Márquez, Vargas Llosa, din Panait Istrate și a bunului meu prieten Agopian, acum, în ultima perioadă, din lucrările lui. Revin, aceste animale care însoțesc personajul, cu simbolistica lor – peștele Ihtius, pasărea e spiritul, țapul e divinitatea și așa mai departe, în care ele de fapt sunt… nu fac filozofie, nu fac o relație directă între, ci sunt ca semn plastic, animalul ajută omul și portretul omului se vede în animal. Personajele, începând cu țăranii din Piața Amzei, vânzătorii de flori, vânzătorii de mere, trecând prin Rădești (după ce am luat casa)… sunt personaje reale… îi cunosc, i-am fotografiat, i-am desenat. Am făcut puține portrete ale unor personalități și foarte puține… am spus personalități.

“Omul cu pisica” – Sorin Ilfoveanu

Nu personalități… din prietenii mei, din cunoștințele mele. Aici aș vrea să-l amintesc profesorul Apetrei, George Moisescu – colecționar și un amic al meu, Agopian, Reli Mocanu… cred că 3, 4 portrete, fără elemente de simbolistică, de simbolistică animalieră.

SRS: Combinațiile de personaje animale, cum ar fi “Păsărarul”, “Omul cu țapul”, “Omul cu pisica”… transmit anumite mesaje?

Sorin Ilfoveanu: Sunt făcute pentru a-i ușura privitorului, a privi… cum să spun… a privi altfel omul, datorită animalului care… În general, “Omul cu pisica” care e pe spatele “Omului vănzător de flori”. Însă, totu-i o relație pur plastică, nu este o filozofie și nu are o conotație filozofică… pur plastică. Desenul pisicii pe spatele omului, dă altă senzație când privești compoziția. Desenul acela, unduios al pisicii, pe spatele…

SRS: Există o evidență a lucrărilor artistului Sorin Ilfoveanu? Le știi numărul? 

Sorin Ilfoveanu: Da, da… Nu știu, nu număr. De la o perioadă anume, mi-am notat lucrările, mi le-am catalogat. Acum, această fundație mă ajută și mai mult. Majoritatea lucrărilor care sunt în colecții, le știu. Îmi pare rău că nu le-am notat de la început, de când au început să fie cumpărate lucrările, dar cam așa, cam 3 sferturi din lucrări… de fapt, am și cărțile și cartea de desene, care cuprinde o mare parte din perioada de pictură, mai ales ultima perioadă de pictură, de când lucrez acril și desene pe hârtie patinată. În marea majoritate, în ultima perioadă da, o știu bine.

SRS: Deci, dacă apar lucrări semnate Sorin Ilfoveanu în licitații, în principiu, ar trebui să fie regăsită și în cataloagele…

Sorin Ilfoveanu: Lucrările care apar la casele de licitații sunt din perioadă mai veche. Nu apar lucrări din ultima perioadă, ceea ce pe mine, mă întristează. Fiindcă e altă perioadă, nu că perioada veche ar fi mai altfel față de cea de acum. În general, revin, la casele de licitație dau colecționarii lucrările, nu dau eu, artistul.

SRS: Care este rețeta picturii lui Sorin Ilfoveanu? Cât la sută idee, câtă emoție, câtă tehnică… intuiție?

Sorin Ilfoveanu: În prima perioadă era emoție și intuiție multă, multe idei și le făceam prost. Pe urmă, lucrurile s-au așezat, am învățat meserie, și acuma, nu numai la mine, cred că și la majoritatea artiștilor, ideile sunt mai puține, stăpânești bine meseria… cam te repeți. Repeți ceea ce ai făcut. Dar, în ultima perioadă e mentală, mai puțină emoție și mai puțină intuiție, stăpânești meseria și ți-o faci cum (SRS: cum trebuie) …cum curge așa.

SRS: Te-ai atașat vreodată de una dintre lucrările tale intr-atât de mult, încât să…

Sorin Ilfoveanu: Îmi pare rău că nu. Îmi pare rău că am lucrări, care mental le țin minte și aș fi vrut să le am, să nu le dau. Am câteva din seria de gravură de la… când am făcut gravură la Institutul de Arte cu profesorul Iuga. Și am două lucrări ale bunicii mele, una este la colecția lui Adi și una este la Rădești: din perioada de ulei și una de când, încă nu intrasem la facultate. Acele două lucrări le-am păstrat și le voi păstra tot timpul. Desemenea tot două, un desen de-al bunicii. În rest, din perioade noi, din perioadă nouă.

SRS: Care sunt fricile pictorului Sorin Ilfoveanu?

Sorin Ilfoveanu: Că nu mai am idei. Nu mai am idei, de aceea repet… de fapt, un artist nu poate să aibă mai mult de 10, 15 idei mari, pe teme. Rar sunt artiștii…Și Picasso avea o largă paletă și o deschidere, dar era pe tehnică. Ideile sunt cam 10, 15… și pe urmă, brodezi pe ele… așa spunea și Meșterul Baba, prodezi pe idee… dar, cu timpul, ideiile sunt din ce în ce mai puține…da…

Pictură semnată Sorin Ilfoveanu

Familia Ilfoveanu – Familie de artiști

SRS: Familia Ilfoveanu este una dintre puținele familii, în care toți membrii sunt artiști. Este o așa numită dinastie de artiști (Sorin Ilfoveanu: dinastie [râde]). Sorin Ilfoveanu – pictor și tată; Ana Ruxandra Ilfoveanu – pictoriță și mamă; Adrian Ilfoveanu – sculptor și fiul cel mare; Nicu Ilfoveanu – artist fotograf și mezinul familiei. Care este viața acestei familii, vorbiți unii cu ceilalți despre ceea ce faceți? Părinții preiau idei ale copiilor? Copii asimilează, acceptă experiența părinților?

Sorin Ilfoveanu: A fost o întâmplare că, și Adi și Nicu, s-au apropiat de… Noi nu, nici eu, nici Ana nu i-am încurajat să facă aceasta. Dar, stând în climatul casei, climat artistic, se vede că, ceva i-a atras și au ajuns să facă ceea ce fac ei astăzi. Eu nu ascund că plecam dimineața și mă întorceam seara acasă. Stănd în atelier, foarte puțin am reușit să stau de vorbă cu băieții mei pe teme artistice pentru o anumită perioadă, când erau mici. Însă, am observat că Adi s-a îndreptat spre artă și mai ales spre sculptură. Au avut profesori foarte buni, de la Mihai Buculei, Marian Zidaru, Spătaru… iar Nicu, la început a vrut să facă regie și pe urmă s-a îndreptat spre fotografie, și acum face fotografie și amândoi sunt și profesori și ei, la școală, la Universitatea de Arte. În ceea ce o privește pe Ana, ea a avut o perioadă mai grea la început, de fapt, tot greul casei ea l-a dus. Ca femeie, s-a ocupat de educația copiilor și de creșterea lor. Acum, în ultima perioadă, se dedică din ce în ce mai mult… și în ultima perioadă spun de 5 – 6 -10 ani aproape, se dedică cam toată ziua artei. Dar, revin, nu am făcut un crez de a-i îndemna pe copii să devină artiști. Fiecare… asta a fost menirea lor… nu știu, mai mult de atât nu pot să spun. Discuțiile pe care le avem acasă, sunt aplicate pe ceea ce facem. Eu cu Adi am și avut mai multe expoziții, fiindcă îmi place să am obiectul sculptural lângă pictură și lângă desen. Și sculptura lui, intră în atmosfera lucrărilor mele și ajută lucrurile mele și invers. Iar Nicu, ca fotograf… e esențial în meseria noastră să ai un fotograf bun, de la reproduceri… să-ți facă fotografie după lucrare, ca reproducere de bună calitate, până la ce face la școală, multimedia (foto – video), până la a-mi face și cărțile de artă, două dintre ele sunt făcute și gândite de el. O carte presupune un design anume, de la copertă până la cum știi să paginezi. Deci, e gândire întreagă, o gândire foarte… e ca un monolit o carte de artă, nu poți să desparți coperta de scris, de suprafața care ocupă reproducerea în pagini.

 Sculptură de Adrian Ilfoveanu

Fotografie de Nicu Ilfoveanu

SRS: Pregătisem o întrebare, dacă există un secret al educației, prin care copiii își doresc să urmeze meseria, ocupația părinților.

Sorin Ilfoveanu: Trebuie să le găsești profesorii buni. Cred că, a fi tu profesor ca părinte, e o greșeală. Trebuie să știi să le găsești profesorii sau să-i ajuți să-și găsească profesorii buni. Ceea ce noi, am făcut. Am spus, Adi a avut profesori foarte buni, Nicu la fel. Și eu, ceea ce fac acuma, se datorează și acestui lucru.

SRS: Sorin Ilfoveanu, ce crezi… toți copii au un potențial artistic?

Sorin Ilfoveanu: Nu, în niciun caz. Copiii, în general, până în clasa a VI-a, a VII-a, au o viziune anume a lucrului, care îi deosebește și au o putere a imaginii pe care-o fac. Începând cu clasa a VII-a, a VIII-a, vezi care are să spună ceva și care nu are ce să mai spună. Poate până în a V-a, a VI-a, toți au o putere aparte față de perioada după ce ei încep să devină mai maturi, și atuncea se despart apele (cum să zic)… cei care au talent trebuie să dobândească alfabetul, iar cei care nu au, se îndreaptă spre altceva.

SRS: Deci, talentul, îl poți recunoaște după clasa a VI-a, a VII-a…

Sorin Ilfoveanu: Da… talentul de fapt… atracția pe care o vezi că o are față de meserie… față de această meserie. Talentul… e important și el. Trebuie să ai o… există talentul, normal că există copiii talentați… asta se manifestă, nu prin ceea ce fac, ci prin timpul pe care-l acordă lucrului. Dacă-l vezi că este pasionat, asta înseamnă că poate să fie și talent. Este pasionat de ceea ce face și nu-l interesează… cel mai mult îl interesează lucrul la care…

SRS: Deci, pasiunea este importantă, pasiunea practic îți oferă și platforma muncii.

Sorin Ilfoveanu: Da, da, da… Dacă vezi că este atras de ceea ce face, înseamnă că… vine și talentul.

SRS: Se spune că, pentru un artist mare, talentul e 5%, 10% și în rest este muncă… e corect?

Sorin Ilfoveanu: Depinde… 5%… e impropriu spus (SRS: Am spus din burtă niște procente.). Sunt artiști care debordează de talent, au o mare lejeritate în a se exprima și artiști care se exprimă mai greu, dar ajung prin muncă să îi echivaleze… sunt și artiști, vorbesc de arta vizuală, nu de poeți… un poet trebuie să-și termine opera cam până în 40 de ani; un poet important nu prea a atins 40 de ani; un romancier poate să atingă și o vârstă înaintată… un pictor poate atingă vârste foarte înainte. Și, sunt artiști care la nouăzeci de ani, cum era Hokusai, care spunea foarte frumos: acum am reușit să pun un punct și să înțeleg ce e desenul… la 90 de ani, trecând printr-o perioadă foarte grea a vieții lui, în care a reînvățat să deseneze, el fiind… o perioadă n-a lucrat.

SRS: Ce v-a îndemnat ca, în acest spațiu nou al Fundației Culturale “Ilfoveanu” deschis la Pitești, să deschideți, să puneți și ateliere pentru copii?

Sorin Ilfoveanu: Pentru că vreau să fie un loc viu, fiindcă este un oraș în care, în afară de Liceul de Artă …nici nu știu detalii, nu știu ce se face la Liceul de Artă… dar, copiii au nevoie să fie învățați, să se apropie de desen, de culoare. Și cred că sunt și mulți părinți care n-au unde să dea copii să învețe acest lucru. Și tocmai de asta ne-am gândit, că este bine să facem acest atelier, în care copiii se vină să deseneze, să picteze… da.

Pictură semnată Sorin Ilfoveanu

SRS: Va fi deschis toată vara atelierul? 

Sorin Ilfoveanu: Încă nu știm programul. Cred că va avea un curs paralel cu ce fac ei la școală, adică în orele… (SRS: ca un fel de afterschool) …exact, exact…da. Cred că tot anul… cred că în vacanță. Abia s-a deschis fundația și suntem în căutare de profesori de acolo, din foștii studenți de la arte și care sunt și profesori la Liceul de Artă. Încă tatonăm lucrurile, dar cred că în toamnă lucrurile se vor așeza și vor începe cursurile.

SRS: Deci, în momentul în care veți avea toată această structură pusă la punct, informațiile vor fi găsită pe pagina de Facebook a fundației?

Sorin Ilfoveanu: Și pe site-ul…

SRS: Și pe site… pagina de Facebook se numește Fundația Culturală “Ilfoveanu” și site-ul este fundatiailfoveanu.ro.

Sorin Ilfoveanu: Da.

SRS: Sorin Ilfoveanu, îți mulțumesc foarte mult că ai acceptat această emisiune, mi-ai făcut și marea bucurie să-mi mărturisești că este prima emisiune radio la care accepți să vii în studio.

Sorin Ilfoveanu: Eu îți mulțumesc că m-ai invitat și mi-a făcut plăcere să vorbesc.

SRS: Este o mare bucurie, îți mulțumesc din suflet.

Dragii mei, repet, dacă în această vacanță treceți prin Pitești, mergeți neapărat să vedeți Fundația Culturală “Ilfoveanu”, aveți două etaje de lucrări de artă absolut superbe, lucrări de artă realizate de pictorul Sorin Ilfoveanu, de pictorița Ana Ruxandra Ilfoveanu; sculpturi realizate de Adrian Ilfoveanu și fotografii semnate de Nicu Ilfoveanu. Fundația Culturală “Ilfoveanu” își are sediul în centrul Piteștiului, pe strada Armand Călinescu numărul 2. Dacă nu țineți minte adresa, o puteți găsi, așa cum am spus și mai devreme, pe pagina de Facebook: Fundația Culturală “Ilfoveanu”.

Vă mulțumesc și vouă că, în această seară, ați fost alături de noi și că ați fost răbdători și sper eu și încântați de cele două ore de interviu cu Sorin Ilfoveanu. Înregistrarea emisiunii o veți găsi, așa cum v-ați obișnuit mulți dintre voi, pe site-ul smartfm.ro, la secțiunea Podcast. Și nu uitați să vizitați și site-ul artapringauracheii.ro, singurul loc în care, la rubrica CalendART, veți găsi pe zile, aproape toate evenimentele artei vizuale bucureștene. E un atu al acestui site și al acestei emisiuni.

Vă mulțumesc, încă o dată, că ați fost alături de noi în această seară. Sunt Steluța Roșca Stănescu și vă urez o noapte cu vise frumoase și o săptămână cu multe idei bune.

Pentru evenimente și activități artistice din București, vă invităm să consultați CalendART-ul.

Vezi CalendART